Economie
ANALIZĂ VALUTARĂ. Leul, prima victimă a PSD
Modificările populist-electorale aduse de către PSD rectificării bugetare, prin care se menține majorarea pensiilor și a veniturilor profesorilor, a provocat prima victimă. Cursul de schimb al leului.
Votul de marți din Parlament a venit într-un moment în care aversiunea față de risc a crescut iar ieșirile de capital din țările de la marginea zonei euro s-au înmulțit.
Cursul euro a crescut miercuri de la 4,8590 la 4,8641 lei, al cincilea minim istoric pentru leu din septembrie.
Piața s-a deschis direct peste 4,86 lei, preluând evoluția negativă de marți după amiază, apărută imediat după vot, care a făcut ca BCE să coteze euro la 4,8613 lei, și a atins un maxim de 4,871 lei, ceea ce crează culoarul pentru atingerea unor noi recorduri.
Deprecierea leului va produce creșterea inflației, va eroda veniturile tuturor dar va scumpi și dobânzile la care se va putea împrumuta România pentru a asigura plata pensiilor dar și investițiile în economie, necesare pentru relansarea acesteia.
În cazul băncilor, UniCredit și OTP Bank practicau un curs de vânzare de 4,94 lei urmate de BCR cu 4,8390 lei.
Declarațiile optimiste ale oficialilor Rezervei Federale americane și creșterea numărului de infectări cu Covid 19 din Europa au crescut cererea de monedă americană, considerate drept un „refugiu" în perioadele tensionate.
Oficialii Fed au afirmat că economia americană a rezistat bine în perioada „Marii Închideri" și s-a refăcut la 90% față de nivelul pre-pandemie, ceea ce ar putea permite o creștere mai rapidă a dobânzilor din SUA chiar dacă inflația nu va atinge pragul de 2%, ceea ce face dolarul mai atractiv pentru investiții.
Posibilitatea ca valul al doilea al pandemiei să scape de sub control în Europa, care să determine noi măsuri de carantinare a statelor ce ar produce un nou șoc economic, au făcut ca pariurile pe căderea euro și a lirei sterline să se înmulțească.
Euro s-a depreciat miercuri până la 1,1673 dolari, valoare care nu mai fost atinsă din iulie, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,1404 la 4,1529 lei.
Cursul monedei elvețiene a coborât de la 4,5183 la 4,5153 lei iar cel al lirei sterline de la 5,2910 la 5,2908 lei.
Uncia de aur a continuat să scadă pe piețele specializate, ea fiind tranzacționată între 1.875 și 1.894 dolari, evoluție care a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 253,3349 la 252,2762 lei.
Evoluția ascendentă a indiclor ROBOR a continuat în condițiile în care cererea de lei s-a majorat pentru perioada în care se plătesc taxele și impozitele la bugetul de stat. Pe de altă parte, unele bănci au nevoie de lei pentru a cumpăra valută la valori cât mai mici, atâta vreme căt prognozele indică atingerea în scurt timp a pragului de 4,9 lei.
Miercuri, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 1,98 la 2%, după ce luni se situa la 1,96%, cea mai redusă valoare începând cu 13 noiembrie 2017
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,04 la 2,05% iar cel la 12 luni a stagnat la 2,10%.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
de Radu Georgescu