monitorulcj.ro Menu

Turiștii austrieci, interesați de România

Anul trecut au vizitat România peste 218.000 de turişti austrieci, în creştere cu aproape 14% faţă de 2011, iar cheltuielile acestora au fost estimate la 52 milioane de euro.

Cererea de petrol din Europa se află la minimul ultimilor 20 de ani

Cererea de petrol din Europa, aflată deja la minimul ultimilor 20 de ani după cinci ani de declin, va continua să scadă, influenţată de perspectivele economice nefavorabile, eficienţa energetică tot mai bună şi orientarea către surse alternative de energie.

Vânzările Volkswagen au atins un nivel record anul trecut

Vânzările de autovehicule la nivel mondial ale Volkswagen au urcat anul trecut cu aproape 13%, la nivelul record de 5,74 milioane de unităţi, astfel că grupul german a ajuns să livreze una din fiecare patru maşini de pe piaţa auto europeană. În luna decembrie, vânzările constructorului german au avansat cu 30%, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 517.900 de unităţi, potrivit Deutsche Welle.

Ministrul britanic al Finanţelor: UE trebuie să se schimbe dacă vrea ca Marea Britanie să rămână membră

Ministrul britanic al Finanţelor George Osborne a apreciat, într-un interviu, că Uniunea Europeană (UE) ar trebui să se schimbe dacă vrea ca Marea Britanie să rămână membră."Eu sper cu adevărat că Marea Britanie va rămâne un membru al Uniunii Europene. Dar pentru ca să rămânem în UE, UE trebuie să schimbe", a declarat el pentru publicaţia conservatoare germană Die Welt, care l-a întrebat dacă Londra va mai fi membră a blocului în zece ani, scrie Mediafax.

Facebook, noul star de pe Wall Street. Cum s-a transformat reţeaua de socializare

Facebook a devenit noul star de pe Wall Street, după ce evoluţia acţiunilor companiei din momentul listării ţinea investitorii la distanţă. Titlurile reţelei de socializare numărul unu sunt pe creştere, spărgând pragul de 30 de dolari săptămâna aceasta şi închizând joi la preţul de 31,3 dolari. Acţiunile Facebook au crescut cu 78% faţă de minimul istoric de 17,55 dolari atins pe 4 septembrie, şi cu aproape 18% faţă de începutul anului, informează USA Today.