monitorulcj.ro Menu

Târg de joburi la FSEGA

    Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai va găzdui luni, 5 noiembrie 2012, între orele 9.00 și 16.00, cea de-a doua ediție a Târgului de Joburi destinat cu precădere studenţilor, dar şi altor categorii sociale.

Cât s-a ieftinit Clujul pe timp de criză?

Preţurile din pieţele clujene au înregistrat o scădere importantă de la începutul crizei până în 2012, astfel că judeţul nostru a reuşit să coboare în clasamentul celor mai scumpe pieţe din ţară, realizat de econtext.ro, pe locul 12 faţă de poziţia a treia pe care o ocupa acum patru ani.

UTI și EFACEC Group vor realiza cel mai mare parc fotovoltaic din România

Compania UTI, prin linia de business Construcţii şi Facility Management, a semnat în luna octombrie 2012 contractul pentru realizarea celui mai mare parc fotovoltaic din România, la Cujmir, judeţul Mehedinţi, în calitate de subantreprenor pentru lucrarile de montaj şi instalaţii. Antreprenorul lucrării este firma EFACEC Group.