monitorulcj.ro Menu

România este pe locul doi în Europa la numărul de oi

România, situată pe locul al doilea în Europa din punct de vedere al efectivelor de oi, exportă în acest an, numai din judeţul Sibiu, considerat cel mai renumit pentru carnea de miel, 400.000 de miei, adică 80 % din total, majoritatea spre vestul Europei, dar şi spre ţări arabe.

Ouăle nu se mai scumpesc până la Paşte

Chiar dacă cererea creşte semnificativ înaintea sărbătorilor, deţinătorii de ferme de păsări din judeţ promit că nu vor profita de situaţie.

A fost stabilit consorţiul care va intermedia listarea Hidroelectrica

Consorţiul BRD (lider de consorţiu)-Citigroup-Societe Generale-Intercapital Invest va intermedia listarea Hidroelectrica la Bursă, operaţiune prin care compania vrea să vândă un pachet de 10% din acţiuni, emise printr-o majorare de capital, au declarat pentru Mediafax surse din piaţa de capital.

Nivelul redevențelor pentru resurse minerale, din nou în discuția guvernului

Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu a reintrodus în circuitul de avizare o ordonanţă de urgenţă privind majorarea redevenţelor unor resurse minerale. În urmă cu trei luni, Cabinetul Emil Boc adoptase actul normativ, însă nu l-a trimis la Monitorul Oficial, spre publicare, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Ministrul Economiei vrea să redeschidă minele din Maramureş

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, la Baia Mare, că susţine reactivarea perimetrelor miniere din judeţul Maramureş închise în anul 2007, citat de Agerpres.