monitorulcj.ro Menu

Pierderi cu 68% peste nivelul bugetat la CFR Marfă

CFR Marfă a încheiat anul trecut cu pierderi de 133,5 milioane lei, mai mari cu 67,9% faţă de nivelul aprobat de Guvern prin bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, de 79,5 milioane lei.

163.000 de autoturisme înmatriculate în Cluj

Numărul autoturismelor din parcul auto naţional a crescut anul trecut cu 15.661 de maşini, reprezentând un avans de doar 0,36% faţă de anul precedent, şi a ajuns la 4.323 milioane de unităţi.

Tarom şi-a redus pierderile cu 24% anul trecut

Tarom şi-a redus anul trecut pierderile cu 24,16% faţă de anul precedent, de la 332,5 milioane lei la 252,18 milioane lei, dar acestea sunt în continuare mai mari faţă rezultatul negativ din 2009, de 234,7 milioane lei.

Cum ar putea evita România criza?

O posibilă nouă recesiune în zona euro, în 2012, poate afecta şi România, prin creşterea costurilor şi reducerea finanţării, a declarat ieri pentru Agerpres directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea.

Băncile austriece nu îşi reduc expunerea în ţară

Preşedintele Raiffeisen Bank, Steven Cornelis van Groningen, l-a informat joi pe şeful statului, Traian Băsescu, cu privire la noile reglementări ale Băncii Naţionale a Austriei referitoare la cerinţele de capital şi lichiditate, el apreciind că impactul acestora va fi nesemnificativ pentru România.

Românii au economisit mai mult cu 5,6% în 2011

Depozitele constituite de populaţie şi firme au urcat anul trecut cu 5,6%, la 187,2 miliarde lei, ceea mai mare creştere fiind înregistrată de economisirile în lei ale populaţiei, cu 8,7%, în timp ce la polul opus se situează depozitele în valută ale companiilor, în scădere cu 9,2%.