Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, relansează gama de succes Gerovital Plant într-o variantă modernizată, cu îmbunătățiri aduse formulei, design-ului și funcționalității.
Euro și dolarul american au continuat să se aprecieze față de leu, după câteva săptămâni în care au fost înregistrate mișcări de întărire ale monedei naționale.
Numărul firmelor şi PFA-urilor radiate de la Registrul Comerţului a ajuns în primele 5 luni din acest an la 62.530, cu 75% mai multe decât anul trecut, ceea ce reprezintă un record şi un semnal de alarmă pentru economia românească, se arată într-o analiză de profil.
Clujul imobiliar nu dă semne de încetinire, iar fiecare lună aduce noi şantiere rezidenţiale, în special în zonele în care Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunţat investiţii de amploare, susțin specialiștii.
Leul s-a aliniat la mișcările apreciative care se manifestau în regiune, apărute după reapariția interesului pentru active mai riscante, și s-a întărit față de euro.
Perioada analizată a fost liniștită pentru leu, în cea mai mare parte a ei, pe fondul revenirii capitalurilor speculative pe piețele de la marginea zonei euro, în căutarea unor plasamente cu randamente cât mai ridicate, după ce Rezerva Federală americană s-a arătat pregătită să reducă dobânda sa cheie.