monitorulcj.ro Menu
Educație

Ce a transmis Rectorul UBB tuturor studenților cu ocazia începerii noul an universitar

Rectorul a precizat faptul că universitatea va încerca să facă tot posibilul ca acest an să se desfășoare în cele mai bune condiții, deși va fi în mediul online.

ce-a-transmis-rectorul-ubb-tuturor-studentilor-cu-ocazia-inceperii-noul-an-universitar

 

 


Rectorul Universității Babeș-Bolyai,  Prof. univ. dr. Daniel David a transmis un mesaj tuturor studenților cu ocazia noului an universitar. Deși pandemia a închis universitățile fizic, conducerea încearcă să asigure toate condițiile necesare pentru o bună desfășurare a cursurilor online.

 


„Dragi colegi membri ai comunităţii academice a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), dragi invitaţi,

Mă bucur să reîncepem anul universitar 2020-2021!

În primul rând le urez bun venit noilor membri ai comunităţii UBB, spunându-le că vom face tot posibilul să se simtă ca acasă, devenind cât mai repede, în ciuda pandemiei, parte a comunităţii noastre academice, în una dintre cele mai prestigioase, cele mai vechi şi cele mai mari universităţi ale ţării!

Începem anul universitar în condiţii speciale de pandemie! Am încercat să combinăm varianta clasică cu cea online, în programe hibride, pentru a menţine calitatea actului educaţional. Am făcut acest lucru mai ales de dragul studenţilor, pentru a nu le afecta parcursul de viaţă şi pentru a le asigura o educaţie adecvată, onorabilă, în condiţii de siguranţă. Profesorii ar fi putut să-şi reorienteze activităţile spre ştiinţă, iar componenta administrativă trebuie să funcţioneze oricum, dar blocarea actului educaţional ar fi afectat iremediabil studenţii. Dacă se vor înăspri condiţiile pandemiei, nu vom renunţa, însă vom fi nevoiţi să revenim la scenariul complet online.



Dacă se vor îmbunătăţi, ne vom întoarce la scenariul clasic, îmbogăţit cu experienţele online de calitate; într-adevăr, UBB promovează o nouă "pedagogie universitară" (ghidurile/manualele vor fi publicate în curând), dincolo de pericol, UBB căutând să găsească oportunităţi de dezvoltare academică. În acest context vă încurajez să exploraţi şi turul virtual al Universităţii noastre şi să ne faceţi propuneri pentru noi tururi (Tur virtual UBB)”, a declarat Rectorul UBB.
Rectorul a preluat conducerea Universității chiar în perioada declanșării stării de urgență. La UBB a crescut numărul studenților cu 4% la nivel de licență, 13% la nivel de master și cu 7% la nivel de doctorat față de anul universitar 2019-2020.

CITEȘTE ȘI:


Anul universitar la UBB se deschide luni cu o ceremonie online

 

UBB a stabilit cum va începe noul an universitar. VEZI SCENARIUL pentru fiecare facultate