monitorulcj.ro Menu
Educație

Rectorul UBB își asumă trecutul maghiar al Universității: „Fără caracterul trilingv, UBB era o instituție de rang mediu”

Prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, a oferit un interviu publicației maghiare Magyar Nemzet, discutând despre deschiderea UBB față de studenții comunității maghiare.

Rectorul UBB își asumă trecutul maghiar al Universității: „Fără caracterul trilingv, UBB era o instituție de rang mediu”

 

 


În răspunsurile oferite ziarului pro-guvernamental din Ungaria, Daniel David susține că unul dintre cele mai importante elemente ale tradiţiei UBB este tocmai anul de înfiinţare – 1581 – care se regăseşte şi pe stemă, anul în care voievodul Báthory István a ridicat la rang academic Colegiul Iezuit din Cluj.

 


Situația de la UBB „nu a fost mereu așa”

Noul rector al UBB a fost întrebat de jurnaliștii maghiari ce mesaj transmite afișarea în cadrul Universității, pe pereți, a ilustrațiilor sau portretelor în bazorelief ale rectorilor din trecut, inclusiv ale celor de origine maghiară, situație care „nu a fost mereu așa”, potrivit Magyar Nemzet, citat de Rador și edupedu.ro.

De precizat, că Daniel David a fost ales în funcțuia de rector al Universității „Babeș-Bolyai” în martie 2020, urmându-i în această poziție pe istoricul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române – cunoscut ca promotor al unui discurs naționalist, și pe Andrei Marga, fost ministru al Educației între 1997-2000, respectiv rector între anii 1993-2004 și 2008-2012.


„În ce mă priveşte, am trăit şi socializat în cultura americană, pregătirea mea academică s-a desfăşurat în acel mediu multietnic, multicultural care oricum nu-mi era străin, fiind de loc din Satu Mare. Priveam la aceşti factori mereu ca la ceva ce contribuie la întărirea ţării. Unul dintre cele mai importante elemente ale tradiţiei UBB este tocmai anul de înfiinţare – 1581 – care se regăseşte şi pe stemă”, a declarat Daniel David.

„1581 este anul în care voievodul Báthory István a ridicat la rang academic Colegiul Iezuit din Cluj – or, dacă e să ne asumăm trecutul, să-l asumăm în totalitatea sa. Împreună cu Universitatea din Szeged, care s-a înfiinţat prin mutarea universităţii clujene după Trianon şi care consideră de asemenea anul 1851 drept anul său de înfiinţare. Consider că în aceasta constă acea normalitate care trebuie pusă mereu pe primul plan. Ne pregătim ca împreună cu colegii din Szeged să sărbătorim anul viitor cei 440 de ani de la înfiinţare”, a completat rectorul UBB.


Rectorul UBB militează pentru „adevărata multiculturalitate”

Întrebat de jurnaliștii de la Magyar Nemzet „ce a gândit” în momentul instalării sale în funcția de rector tocmai în anul aniversării Centenarului Trianonului, Daniel David recunoaște că nu l-a preocupat această chestiune, având deja programul său universitar care conține „adevărata multiculturalitate”.

„Nu sunt istoric, pentru mine istoria este importantă din punctul de vedere al valorificării ei în prezent şi în viitor. Nu am idei preconcepute şi frustrări de natură istorică, dar respect faptul că pentru mulţi oameni aceste aniversări sunt deosebit de importante. Istoria acestei universităţi depăşeşte cu mult problema Trianonului, iar eu în asta cred. Şi mai cred că fără caracterul său trilingv, UBB ar fi astăzi una dintre instituţiile de învăţământ de rang mediu din România”, este de părere rectorul UBB.


Daniel David afirmă că UBB „nu se concentrează doar asupra Clujului, ci asupra întregii Transilvanii”. De asemenea, rectorul UBB este de părere că mulți studenți din Ungaria aleg Universitatea „Babeș-Bolyai” datorită vizibilității instituției pe plan european, aflându-se printre primele 300 de universități de top.

„În interpretarea mea istoria universităţii nu a început în 1872, odată cu înfiinţarea Universităţii Franz Iosef, în 1919 după Trianon sau în 1959, odată cu unificarea celor două universităţi. Dincolo de momentele de moştenire, trecutul academic a început în 1581 şi a continuat mereu în această stradă pe care noi, românii, o numim Mihail Kogălniceanu, maghiarii strada Farkas, şi este bine aşa.” Prof. univ. dr. Daniel David | rector UBB Cluj-Napoca

CITEȘTE ȘI:

Cât cheltuie studenții la Cluj? Pierderi mari în economie dacă nu se întorc la facultăți