Secțiunea dedicată Conferințelor speciale din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu reunește, de-a lungul mai multor zile, întâlniri esențiale între personalități de marcă ale culturii românești și universale.
Fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, își va lansa vineri, 2 aprilie, cartea „Onestitatea istoricului”. La evenimentul online este invitat și clujeanul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Ioan-Aurel Pop, fostul rector al Universității Babeș-Bolyai, susține că este foarte importantă păstrarea istoriei și geografiei în programa școlară. Altfel, elevii ar putea avea parte de mari lipsuri.
Prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, a oferit un interviu publicației maghiare Magyar Nemzet, discutând despre deschiderea UBB față de studenții comunității maghiare.
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, la împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de Trianon, că orice discuţie nostalgică despre vechi imperii şi state multinaţionale „devine caducă”, mai ales că statele şi popoarele din fosta Europă de Răsărit comunistă militează pentru integrarea cât mai deplină în Uniunea Europeană.
Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a dezmințit afirmațiile apărute în presă conform cărora acesta și-ar fi dat demisia din fruntea Consiliului de Atestare a Diplomelor.
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, îşi anunţă demisia din fruntea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Sărbătoarea Crăciunului se apropie cu pași repezi. Colindul, scenetele specifice Crăciunului şi mesele bogate sunt nelipsite.