monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

CENTRU - Locul de joacă din Parcul Central, pericol public

O parte din aparatele de joacă din Parcul Central sunt deteriorate, iar altele sunt distruse în totalitate şi a rămas din ele doar partea metalică.

Aparate de joaca distruse in Parcul Central

Părinţii care îşi duc copiii la joacă în Parcul Central trebuie să fie foarte atenţi la aparatele de joacă din spatele clădirii Casino. Unele dintre acestea sunt atât de distruse încât sunt un adevărat pericol pentru cei mici. Dintr-un căluţ din plastic a mai rămas doar corpul, capul fiind smuls, iar din alt aparat nu a mai rămas decât suportul metalic care permite balansarea astfel că un copil neatent se poate accidenta uşor în aparatele stricate. “De mult timp sunt aşa rupte că nici nu mai pot fi folosite. Când era cald veneam cu fiul meu aici, eu mai făceam sport la aparatele de fitness şi el se juca la aparatele din locul de joacă, dacă tot sunt una lângă alta. Nu înţeleg Poliţia Locală ce face? De ce nu verifică mai des parcurile ca să nu mai fie distrugeri de felul acesta?”, spune o clujeancă, aflată în trecere prin parc.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au precizat că întreţinerea aparatelor de joacă şi a mobilierului urban revine firmei SC Dupex SRL din Sebeş, cu această firmă fiind încheiat un contract, anul trecut, în luna mai.