monitorulcj.ro Menu
Politică

Unde pleacă în vacanţă politicienii clujeni

Cei mai mulţi dintre politicienii clujeni nu îşi imaginează că ar putea să treacă vara fără să dea o fugă la mare, cum au făcut de altfel, şi în ultimii ani. Alţii în schimb spun că vor profita de vacanţă ca să muncească şi să rezolve problemele rămase restante. Unii dintre ei susţin chiar că vor ţine audienţe o mare parte din vară.

Politicienii clujeni îşi petrec concediul la mare

Cei care preferă marea nu au decis însă dacă vor alege litoralul românesc sau plajele din străinătate, preţurile piperate şi condiţiile de la noi fiind un factor decisiv în acest sens.   

Vacanţă la ţară


Senatorul UDMR de Cluj, Laszlo Attila, îşi va petrece concediul la ţară, alături de familie, la fel cum a făcut de patru ani încoace.

„Nu sunt interesat să îmi fac vacanţa în străinătate. De patru ani mergem cu familia şi prietenii la ţară, avem o casă la Mureş, este o casă de ţară şi ne place să petrecem concediul acolo. Şi weekend-urile ni le petrecem uneori acolo“, a spus senatorul.


O vară fierbinte de muncă

Adrian Papahagi (Mişcarea Populară) nu va merge în concediu, pentru că îl aşteaptă „o vară fierbinte în care trebuie construit un partid“.


„Nu o să am concediu. Voi merge la Londra 10 zile, dar tot pentru cercetare. Vara asta avem multe de făcut, avem un partid de construit, va fi o vară fierbinte, ca şi cea de anul trecut, când a fost referendumul. Sigur, o să mai ieşim pe ici colo...“, a spus Papahagi.  

Unii sunt prinşi în audienţe


Alţi politiceni sunt reţinuţi în ţară şi în general, acasă, de evenimente familiale. Mai mult, senatorul clujean PSD, Alexandru Cordoş, va petrece toată luna iulie la muncă, „fiind prins în audienţe“ la Turda, Huedin şi Cluj.

„O să plec la Salina Turda şi apoi o săptămână în Munţii Apuseni, în august. Nu plec din ţară, mai ales datorită unui eveniment important care va avea loc în familia noastră, voi fi bunic în curând, aşa că nu putem pleca departe“, a spus Cordoş. Deputatul PNL Elena Uioreanu pleacă în vacanţă fără soţul său, la Bibione, în Italia. „Merg acolo pentru o săptămână, chiar la sfârşitul acestei săptămâni plec, am decis aşa...în ultimul moment, împreună cu nişte prieteni, dar fără soţul meu. În rest...la munte, merg oricum mereu, pentru că acolo este colegiul pe care îl reprezint“, a spus Elena Uioreanu. 


Câte un pic din fiecare

Democrat liberalii clujeni îşi vor petrece concediile cel mai probabil la mare. cum de altfel au procedat şi în ultimii ani, spun ei.

„Cred că şi anul acesta voi pleca la mare, cum am făcut în ultimii ani, cu familia. Rămâne de văzut dacă în ţară sau altundeva. Dar s-ar putea să merg şi la mare şi la munte, câte un pic din fiecare..., nu am decis încă, pentru că sunt destul de multe probleme restante care trebuie rezolvate“, a spus liderul PDL Cluj, Daniel Buda.

Pe litoral îşi va petrece concediul şi senatorul PDL, Alin Tişe, şi el, tot alături de familie. Nu s-a decis încă în privinţa locaţiei.

„Nu am decis încă locaţia dar sigur va fi undeva la mare, va fi un concediu pentru copil, la sfârşitul lunii august, aproximativ o săptămână. La mare pentru că e sănătos pentru copilul nostru. Nu am ales încă locaţia, împreună cu soţia vom decide“, a spus şi Tişe.