monitorulcj.ro Menu
Politică

PNL și prefectul UDMR Tasnadi cad la pace. Tasnadi i-a asigurat de o colaborare „fără sincope“.

Emil Boc, Dan Tarcea și Daniel Buda l-au felicitat pe noul prefect de Cluj, Tasnadi Szilard, pentru funcția obținută. PNL Cluj și UDMR au căzut la pace.

PNL și prefectul UDMR Tasnadi cad la pace


 

După ce Tasnadi Szilard, membru UDMR, a fost numit în funcția de prefect al județului Cluj, a apărut un scandal politic imens.


 

„Echipa” PNL Cluj a fost dezamăgită de numirea unui membru UDMR în capul Prefecturii, funcție care din punctul lor de vedere „aparținea” PNL-ului.  Cu puțin timp înainte, în funcția de prefect de Cluj se afla Mircea Abrudean, membru PNL, care a fost numit secretar general adjunct al Guvernului.


Când Guvernul a anunțat că Tasnadi Szilard va ocupa funcția acestuia, chiar și primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a răbufnit, spunând că atât el, cât și Clujul, au fost sfidați.

O colaborare „fără sincope”

Totuși, primarul și-a lăsat la o parte conflictele din partid pentru a-l felicita pe noul prefect de Cluj. Exemplul său a fost urmat și de viceprimarul Dan Tarcea și președintele PNL Cluj Daniel Buda, a mărturisit pentru monitorulcj.ro noul Prefect.


Tasnadi Szilard ne-a mai spus că a fost asigurat de o colaborare deplină.  

„Știu că au existat anumite nemulțumiri legate de numire mea, însă Domnul Primar m-a felicitat prin mesaj și m-a asigurat de colaborarea dumnealui. De asemenea, domnul viceprimar Dan Tarcea m-a felicitat în cursul acestei zile. Nu în ultimul rând, domnul Daniel Buda m-a felicitat telefonic, tot în cursul acestei zile, și m-a asigurat de o colaborare deplină. Cu această ocazie vreau să le mulțumesc încă odată pentru deschidere și pentru felicitări, iar aceste mesaje și telefoane îmi dau speranța că vom avea o comunicare și colaborare fără sincope”, a declarat pentru monitorulcj.ro Tasnadi Szilard.


Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe nu l-a contactat pe prefect, cu toate că el a fost cel mai dur la adresa numirii lui Tasnadi în noua funcție. Tișe a declarat miercuri, 3 martie, că va cere demiterea lui Vakar Istvan, cel care ocupă în acest moment postul de vicepreședinte în Consiliul Județean, ca un act de răzbunare.