monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce explicații îi cere Tokes lui Iohannis

Europarlamentarul László Tőkés i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care afirmă că prin decizia luată l-a "pedepsit" pentru libertatea de exprimare şi se întreabă dacă cei care au fost condamnaţi pentru corupţie şi au decoraţii au fost supuşi aceluiaşi tratament, informează gândul.info.

Europarlamentarul Laszlo Tokes a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui în care afirmă că prin retragerea Ordinului Steaua României este "pedepsit" pentru libertatea de exprimare şi se întreabă dacă cei care au fost condamnaţi pentru corupţie şi au decoraţii au fost supuşi aceluiaşi tratament. În urmă cu trei ani, episcopul reformat îi ceruse premierului Ungariei, Viktor Orban, să ofere un „protectorat” Transilvaniei "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud", informează gândul.info.

"Am aflat din presă cu tristeţe şi dezamăgire că aţi decis retragerea ordinului Steaua României, distincţie ce mi-a fost acordată de către preşedintele Traian Băsescu. Mulţi am fost şi mulţi suntem care am crezut că după Revoluţia de la Timişoara libertăţile fundamentale şi drepturile omului vor fi pe deplin respectate în România. Şi iată, acum sunt pedepsit exact pentru ce am fost persecutat înainte de decembrie ’89 – pentru libertatea de exprimare", spune Tőkés, în scrisoarea adresată vineri preşedintelui Klaus Iohannis.


Europarlamentarul mai spune în scrisoare că şi-a folosit dreptul findamental garantat de Constituţie de a se exprima liber, iar criticarea unor articole ale Legii fundamentale într-un stat de drept nu înseamnă nerespectarea legii fundamentale.

Etichete: laszlo tokes