monitorulcj.ro Menu
Politică

Avocaţii rămân cu "superimunitatea". Cum vor vota aleșii clujeni controversatul proiect.

Parlamentarii intră în vacanță la sfârșitul lunii, astfel că pe ultima sută de metri mai votează niște proiecte controversate, care le oferă și unora dintre ei privilegii.

Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a dat undă verde zilele trecute proiectului de lege care acordă "superimunitate" avocaţilor, neaducând nicio modificare.

În ciuda controverselor legate de acest proiect, politicienii urmează să dea un vot în Camera Deputaților, for decizional, în următoarele săptămâni, pentru că parlamentarii se grăbesc să plece în vacanță. Cei care s-au împotrivit inițial retrimiterii la comisie a proiectului au fost deputaţii UDMR, liderul lor, clujeanul Mate Andras, afirmând că în spaţiul public au apărut informaţii incorecte în legătură cu prevederile iniţiativei legislative.


Propunerea aparține unui deputat clujean

Proiectul a trecut în comisie fără dezbateri. Deputatul UDMR de Cluj Mate Andras care face parte din Comisia Juridică a propus adoptarea raportului privind proiectul în formă iniţială, iar această propunere a fost supusă la vot.

Este vorba de raportul iniţial adoptat pe 4 mai de Comisia Juridică. Întrucât acesta a fost criticat, în plen s-a votat retrimiterea la comisie pentru modificări, care însă nu au mai venit.


Privilegii de avocat

Parlamentarii clujeni au promis în repetate rânduri că nu vor susține acest proiect, cel puțin nu în această formă. Rămâne de văzut însă ce vor face la momentul votului. Același lucru îl susțin și acum.

Deputatul PNL de Cluj Radu Zlati spune că nu va vota proiectul în această formă.


“Liberalii nu au susținut acest proiect, în această formă, pentru că relația dintre avocat și client va beneficia de o confidențialitate absolută. 

Avocații vor beneficia de o imunitate absolută, nimeni nu-i va putea întreba nimic. În această formă, voi vota împotrivă, așa cum mai spus”, a declarat deputatul PNL de Cluj, Radu Zlati.


“Numai hoții vor imunitate”

Mai categoric în respingerea acestei inițiative este deputatul ALDE de Cluj, Mircea Irimie, în opinia căruia, numai hoții au nevoie de imunitate.

“Sunt împotriva imunității la toată lumea, de la președinte la premier, nici parlamentarii nu ar trebui să aibă imunitate, voi vota împotrivă. Dacă vrem o primenire a clasei politice, trebuie să renunțăm la aceste lucruri, pentru că suntem toți văzuți cu ochi răi de societatea civilă din cauza unora care au probleme cu legea. Nu suntem toți la fel. Eu umblu cu fruntea sus și n-am nevoie de imunitate. De aceea, nu cred că trebuie să beneficieze nimeni de imunitate, ci doar să fie cinstiți”, a spus deputatul Mircea Irimie.


Pentru cei ca Ponta și Șova

Fostul premier şi fostul său ministru sunt judecaţi de Înalta Curte pentru că, în calitate de avocaţi, ar fi obţinut ilegal şi în condiţii dezavantajoase pentru stat contracte de asistenţă juridică cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari. Ponta ar fi primit un comision mascat sub forma unui contract de asistenţă juridică cu casa de avocatură a lui Şova pentru că l-ar fi ajutat pe acesta să obţină contractele. În realitate, susţin procurorii, Ponta a încasat banii dar nu ar fi prestat nicio activitate ca avocat pentru Şova.

Procurorii au ridicat toate contractele, procesele verbale, facturile, inclusiv cele 16 rapoarte presupus falsificate de Ponta pentru a justifica activitatea în cadrul casei de avocatură a lui Şova.

“Pentru a justifica întârzierea depunerii documentelor (în 2011, către Fisc – n.r.) inculpatul Ponta Victor-Viorel a arătat în cuprinsul adresei faptul că nu avea neapărat obligaţia prezentării respectivelor documente invocând disp. art. 59 din Codul de Procedură Fiscală, în legătură cu posibilitatea avocatului de a refuza furnizarea unor informaţii în anumite condiţii”, se arată în rechizitoriul fostului premier.

De ce este un proiect controversat

Proiectul de modificare a Legii profesiei de avocat oferă imunitate avocaţilor - în sensul în care procurorii nu au voie să ridice înscrisuri, să pună sub sechestru sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client şi avocat, nici a calculatoarelor sau telefoanelor mobile aparţinând avocaţilor.

Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Florin Motiu a arătat că ministerul îşi menţine punctul de vedere iniţial - şi anume că proiectul ar trebui modificat.