monitorulcj.ro Menu

Cum se vede la Cluj lupta pentru putere din ALDE

Tăriceanu a scăpat de Constantin, iar acum se pregăteşte de Congresul la care ALDE va alege preşedintele unic. Liderii ALDE au decis, duminică, să îi retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin, co-președintele formațiunii. În momentul de faţă, lupta pentru putere se dă între cele două tabere, ALDE fiind format dintre fostul PLR şi fostul PC, care îi susţin pe Călin Popescu Tăriceanu, respectiv Daniel Constantin.

ALDE şi-ar putea alege liderii la sfârşitul verii. Cine candidează de la Cluj

Secretarul general al ALDE, deputatul Damian Florea, a precizat, joi, că, în mod realist, Congresul ALDE poate fi organizat cel mai devreme la sfârşitul verii, el arătând că este necesară, mai întâi, organizarea de alegeri în organizaţiile judeţene, proces care ar putea dura câteva luni.