monitorulcj.ro Menu
Politică

Mai multe fonduri pentru tinerii fără locuri de muncă

Europarlamentarul Victor Negrescu a pledat, la lansarea de la Bruxelles a Coaliţiei Europene pentru Drepturile Tinerilor NEETs - tineri care nu sunt nici angajaţi, nici într-o formă de şcolarizare sau formare, pentru creşterea finanţării programelor destinate tinerilor.

„Cu aproape 1/5 tineri europeni sub 30 de ani aflați în această situație, Europa trebuie să treacă peste discursurile frumoase și să acționeze direct la firul ierbii, la nivel local, printr-o abordare personalizată pentru fiecare tânăr aflat în această situație care să includă programe de mentorat, de sprijin pentru ucenicie, de îndrumare în carieră sau de acompaniere psihologică. Iar pentru cei care cred că este vorba de costuri prea mari, menționez că generațiile pierdute și uitate astăzi vor costa pe termen mediu mai mult decât soluțiile pe care le putem identifica acum. Tinerii nu mai pot aştepta. Chiar dacă se simt ca o generaţie invizibilă, ei sunt viitorul Europei şi trebuie trataţi ca o prioritate. Ne-am propus să creăm un dialog tocmai pentru ca bunele practici să fie cunoscute şi preluate pe scară largă”, a afirmat Victor Negrescu în cadrul conferinţei “Investind în Generaţia Invizibilă a Europei”, organizată cu sprijinul eurodeputatului de către think-tank-ul “Social DOers”.
 
„Programele europene sunt subfinanţate şi încă au dificultăţi mari în aplicare. Salut însă faptul ca noul guvern al României şi-a propus câteva măsuri foarte ambiţioase şi bine ţintite pentru sprijinirea tinerilor. Amintesc în primul rând programul „Primul salariu”, pentru stimularea tinerilor absolvenți deținători ai unei licențe de învățământ superior acreditat, prin garantarea unui salariu de încadrare de 2.500 lei brut timp de trei ani și prin subvenționarea angajatorului cu 50% din cheltuiala salarială, cu menținerea angajării timp de 5 ani. Pentru tinerii în risc de sărăcie și excluziune socială a fost gândit programul “Hope” de susținere a antreprenoriatului prin acordarea de microgranturi.
 
Alte proiecte pe care le consider binevenite sunt sprijinirea firmelor de către stat cu 1.000 euro per angajat pentru promovarea transformării internshipurilor în contracte de muncă permanente şi diversele subvenţii propuse a fi acordate angajatorilor care organizează stagii de specializare sau programe de ucenicie pentru tineri. Sunt măsuri în care cred, pe care le susţin şi care pot crea şanse reale pentru această generaţie”, consideră eurodeputatul social-democrat”, a completat Negrescu. .