Politică
Un fost ministru din Guvernul Cioloș deschide lista PSD Cluj la Camera Deputaților. Surse: Cordoș, pe locul doi
PSD Cluj l-a cooptat pe medicul Patriciu Achimaș-Cadariu, fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, să deschidă lista candidaților pentru Camera Deputaților. Sociologul Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, va deschide lista pentru Senat.
Organizația PSD Cluj a decis, în ședința internă de marți seară, ca Patriciu Achimaș-Cadariu să deschidă lista PSD pentru Camera Deputaților, după celuni, Vasile Dâncu a anunțat că va fi primul pe lista pentru Senat.
„Locul întâi la Senat va fi dmnul Vasile Dîncu, iar locul întâi la Camera Deputaților, domnul Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu. Celelalte locuri pe listă le vom comunica după aprobarea Biroului Politic Național de mâine. Astăzi au fost validate o parte dintre județe, mâine vor fi validate celelate”, a declarat președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș.
Patriciu Achimaș-Cadariu este medic, fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, între 17 noiembrie 2015 – 9 mai 2016. În prezent este conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și directorul medical al Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj.
SURSE: Cordoș, locul 2 la Camera Deputaților.Horia Nasra e „out”
Sursele Monitorul de Cluj din PSD Cluj arată că locul doi pe lista pentru Camera Deputaților este propus chiar președintele organizației, Alexandru Cordoș. Candidați pentru Camera Deputaților mai sunt Laura Chioreanu, Horea Chirteș, dar și actualul deputat Cornel Itu. Horia Nasra, actual deputat PSD de Cluj nu și-a depus candidatura, susțin aceleași surse.
La Senat, printre candidați se vor număra Ovidiu Secară și Anstase Claudia.
De asemenea, conducerea PSD Cluj ar fi purtat discuții cu mai multe personalități ale Clujului, printre care și Patrițiu Abrudan, Directorul general adjunct al Băncii Transilvania și omul de afaceri Ștefan Gadola, CEO al companiei clujene Energobit și acționar al clubului de fotbal CFR Cluj.
CITEȘTE ȘI
Cordoș, președintele PSD Cluj: „Profesorul Dîncu alături de noua echipă vor face politici în care oamenii sunt pe primul loc”