Un consumator a reclamat la Protecţia Consumatorului că nu a câştigat la loto, deşi în horoscop îi scria că are şanse, povesteşte preşedintele ANPC.
“Timp de mai mulţi ani, voinţa cetăţenilor din comuna Roşia Montană a fost pusă sub semnul îndoielii atunci când aceştia nu făceau decât să-şi ceară dreptul la o viaţă decentă.
Deputatul independent Mircia Giurgiu îi cere premierului Emil Boc să prezinte o situaţie detaliată pe fiecare minister privind absorbţia fondurilor europene, pentru că, după patru ani şi jumătate de la aderarea la UE, România are o rată de absorbţie a fondurilor europene de numai 3%.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a înfiinţat o nouă trecere de pietoni pe strada Constanţa la intersecţie cu strada Iaşilor.
Deputatul independent Mircia Giurgiu crede că ministrul Mediului, Laszlo Borbely (UDMR), ar trebui să-şi dea demisia de onoare ca urmare a scandalului în care este implicat. Giurgiu a declarat ieri că alţi doi miniştri au demisionat după ce au fost într-o situaţie similară.
UDMR nu vrea să facă niciun compromis în privinţa legii privind statutul minorităţilor naţionle.
Premierul aşteaptă un răspuns oficial de la conducerea Federaţiei Române de Fotbal.
Situaţia licitaţiei pentru „fabrica de gunoi” a Clujului a fost deblocată după mai multe luni de aşteptare.