monitorulcj.ro Menu

Voinescu nu vrea ca BAC-ul să fie politizat

Purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu a afirmat azi că atitudinea USL de a politiza promovabilitatea la bacalaureat este incalificabilă şi că liderii “socialişti”sunt iresponsabili.

„Prea târziu” pentru discuţii despre educaţie

(lead) Mai mulţi dintre liderii social-democraţi consideră tardivă invitaţia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, adresată liderilor opoziţiei, de a avea o discuţie pe tema legii educaţiei şi a problemelor din sistemul de învăţământ.

USL, „stricat” puţin în Consiliul local

Coaliţia din Opoziţie – USL - pare să mai aibă şi scăpări. Voturile diferite ale consilierilor locali PSD şi PNL privind proiectul parcului fotovoltaic, din şedinţa de la sfârşitul săptămânii trecute, au “zdruncinat” puţin coaliţia, cel puţin la nivelul Consiliului local.

Moţii care vând lemn vor avea aviz pentru 8 zile

Deputatul independent Mircia Giurgiu va cere modificarea legii referitoare la infracţiunile silvice astfel încât moţii care vând lemn să aibă aviz de însoţire a mărfii de opt zile, faţă de 72 de ore cât este în prezent.

USL vrea ecologişti

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, în cadrul şedinţei de constituire a Forumului Naţional al Ecologiştilor din PSD, că în cadrul Uniunii Social Liberale este nevoie de un forum sau un partid ecologist.

Şantier pe strada Avram Iancu

EON Gaz Distribuţie a anunţat că va demara astăzi lucrările de investiţii pe strada Avram Iancu.

24 de voturi pentru parcul fotovolatic

Viitorul parc fotovoltaic care ar urma să se ridice în locul cartierului Tineretului a trecut vineri de consilierii locali, cu 24 voturi pentru, un vot împotrivă şi două abţineri.