Chiar dacă o serie de parlamentari PDL i-au cerut demisia lui Daniel funeriu, acesta afirmă că doreşte să continue reformele.
Guvernul a aprobat săptămâna trecută, la propunerea Ministerului Justiţiei, indicatorii tehnico-economici pentru lucrările de investiţii privind supraetajarea şi mansardarea aripii de est a clădirii în care îşi desfăşoară activitatea Tribunalul Cluj, proiect finanţat din împrumutul acordat României de Banca Mondială.
Consilierii locali clujeni vor analiza în şedinţa de mâine alocarea sumei de 1,52 milioane de lei către cultele religioase din Cluj-Napoca în vederea unor lucrări de construcţii şi renovare.
Sportul clujean va primi 4,4 milioane de lei de la Primărie, dintre care 2 milioane de lei vor merge către cluburile de fotbal Universitatea şi CFR.
Clubul de fotbal „Universitatea” Cluj va primi de la Primărie un teren de 8.400 de metri pătraţi, situat în spatele parcului Detunata din cartierul Gheorgheni.
Primăria nu va mai tolera mai mult de trei luni neplata chiriei ori a cheltuielilor de bloc în cazul celor care stau în locuinţele sociale.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că Uniunea Social-Liberală (USL) va depune marţi o moţiune simplă pe sănătate prin care se va cere demisia ministrului Cseke Attila. Prezent la Braşov, la semnarea protocolului judeţean de constituire a USL, Victor Ponta a făcut un apel public către cadrele medicale să urmeze exemplu celor de la Bălceşti (Vâlcea) şi să se întoarcă la serviciu. Liderul PSD a explicat că, potrivit legii, spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale pot fi închise ori desfiinţate doar prin hotărâre a Consiliilor Locale şi nu prin hotărâre de guvern. Ponta i-a încurajat spunând că spitalele în cauză au toate şansele de a-şi recupera banii pentru serviciile medicale pe care le vor presta dacă vor da în judecată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. "Fac un apel public către toţi primarii şi cadrele medicale să urmeze exemplul celor de la Bălceşti şi să se ducă din nou la serviciu. M-am simţit încurajat de acei medici care au redeschis spitalul din oraş şi aş vrea să văd că şi alţii se duc să redeschidă spitalele pe care le-au închis Boc, Băsescu şi Cseke", a declarat Victor Ponta
Preşedintele PDL, Emil Boc, secretarul general Vasile Blaga şi deputatul democrat-liberal Theodor Paleologu se vor prezenta, luni, la sediul central al partidului, pentru a-şi depune candidaturile la şefia formaţiunii, potrivit convenţiei între Comisia de organizare a Convenţiei Naţionale a democrat-liberalilor şi echipele candidaţilor la şefia partidului.