Reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară au cerut administraţiilor de la Cluj să adopte declaraţii de unire cu Republica Moldova. Aceştia au depus la Primăria Cluj-Napoca şi la Consiliul Judeţean Cluj cereri prin care solicită instituţiilor să adopte asemenea declaraţii politice.
Senatorul PNL Florin Cîţu susţine că PSD are un proiect la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor prin care românii vor fi obligaţi să justifice cu documente sume trimise în ţară, mai mari de 1.000 de euro, riscând confiscarea banilor şi amenzi de până la 150.000 de lei.
Vicepreşedintele ALDE Steluţa Cătăniciu a declarat că prin modul în care a fost redactat raportul GRECO se „aduce o gravă atingere suveranităţii României“.
Liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra a adresat o scrisoare deschisă primarului municipiului Cluj-Napoca Emil Boc şi europarlamentarului clujean Daniel Buda, în care spune că iniţierea procedurii de revocare a Preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Păunel Tişe este o măsură care trebuie luată împreună.
Liberalul Sorin Moldovan este mai degrabă îngrijorat de soarta bucureştenilor, decât a clujenilor pe care ar trebui să îi reprezinte şi care de altfel, l-au şi trimis în Parlament. Deputatul „paraşutat” consideră că PSD va fi singurul vinovat pentru eșecul organizatoric al Campionatului European de Fotbal EURO 2020, problemă care nu are nicio legătură cu Clujul.
Liderul PSD Cluj deputatul Horia Nasra îl acuză pe Alin Tişe că a transformat instituţia Consiliului Judeţean Cluj în talciocul răfuielilor personale. În loc să rezolve problemele clujenilor, fuge la tribunal şi inventează conflicte imaginare cu directorii din subordinea sa, care spre surpriza tuturor au supravieţuit atât sub liderii PNL, Marius Nicoară, apoi Horea Uioreanu, cât şi sub cei din PDL, spune social democratul clujean.
Alianţa de guvernământ Fidesz - Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria, în condiţiile în care a obţinut 49,51% dintre voturi după numărarea a 69,14% dintre circumscripţiile electorale, a anunţat luni Biroul Electoral Naţional, relatează agenţia MTI.
Sute de persoane sunt aşteptate să voteze, duminică, la Consulatul general al Ungariei din Cluj-Napoca, pentru alegerile parlamentare din ţara vecină, a declarat consulul Lajos Mile.