monitorulcj.ro Menu
Marius Mânzat, președinte PNL Dej

Marius Mânzat a fost reales în fruntea PNL Dej!

PNL-iștii dejeni şi-au ales ieri preşedintele, în cadrul Adunării Generale a Partidului Naţional Liberal. Marius Mânzat, cel care a ocupat şi până în prezent această funcţie, a fost reales în unanimitate de cei peste 80 de membri prezenţi în Sala Mare a Primăriei Dej.

Ce mai promit parlamentarii?

Parlamentul României
Vacanţa parlamentarilor se apropie de sfârşit, iar de luni aleşii noştri se vor întoarce la muncă, în cea de-a doua sesiune din acest an a Legislativului.