monitorulcj.ro Menu

Ponta este nemulţumit de activitatea ICR

Prim-ministrul României, Victor Ponta, doreşte măsuri, inclusiv politice, în ceea ce priveşte activitate Institutului Cultural Român (ICR) deoarece “situaţia nu merge aşa cum ne-am dori, lucrurile nu merg bine” în această instituţie.

CJ Cluj alocă 6.600 lei pentru repararea a două drumuri judeţene

Consiliul juteţean (CJ) Cluj a alocat suma de 6.600 de lei pentru lucrările de reparaţii a două drumuri judeţene. Este vorba despre DJ 107L ce leagă localităţile Turda de Petreștii de Jos şi DJ 161 dintre localităţile Gădălin şi Bonțida, potrivit Consiliului Judeţean.

Băsescu: Regionalizarea, aşa cum a început, va fi o catastrofă organizatorică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că reforma regionalizării a început greşit prin negocierea regiunilor, capitalelor şi guvernatorilor şi va duce la "un dezastru organizatoric", adăugând că speră să poată avea o discuţie în acest sens cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Liviu Dragnea.

Uioreanu s-a înmuiat: după aproape un an de zile studiul de fezabilitate la Spitalul Regional de Urgenţă a fost reactualizat

Consilierii judeţeni, întruniţi marţi în şedinţă extraordinară, au votat proiectul ce privea reactualizarea studiului de fezabilitate la Spitalul Regional de Urgenţă. Decizia vine după ce din septembrie anul trecut consilierii judeţeni ai PDL au părăsit în nenumărate rânduri şedinţele de CJ, în semn de protest, ameninţând chiar şi cu organizarea unui referendum pentru demiterea lui Horea Uioreanu, dacă studiul nu va fi actualizat.