monitorulcj.ro Menu

Mircea Toader, ales lider al grupului PDL din Camera Deputaţilor

Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor l-a ales, marţi, pe Mircea Toader drept lider de grup, cu 25 de voturi favorabile şi 22 împotrivă, contracandidatul acestuia, Gheorghe Tinel, cunoscut susţinător al Elenei Udrea, obţinând cu trei voturi mai puţin.

Premierul Ponta preia interimatul la Ministerul Justiţiei

Primul-ministru Victor Ponta a avut marţi o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu în care au convenit ca şeful Guvernului să preia interimatul postului de ministrul al Justiţiei, urmând ca premierul să facă, în maximum 45 de zile, în conformitate cu legile în vigoare, o nouă propunere pentru portofoliul Justiţiei, informează Biroul de presă al Guvernului.

Nereguli PENALE la primăriile din judeţul Cluj

Mai multe controale derulate de Prefectura Cluj la primăriile din judeţul Cluj au scos la iveală o serie de nereguli. Majoritatea controalelor s-au terminat cu denunţuri penale la adresa primarilor şi la adresa mai multor angajaţi. Printre primăriile controlate se numără cele din Călăţele, Luna, Iclod, Apahida, Băişoara, Cuzdrioara, Baciu, Jucu şi Turda.

Vin bani de la APIA

Fermierii români au primit până în prezent aproape 111 milioane de euro din sprijinul financiar pe suprafaţă acordat din fonduri europene, aferent anului 2012, alte 425 de milioane de euro urmând să intre în conturile fermierilor în această săptămână, a anunţat ieri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).