monitorulcj.ro Menu

32 locuri de parcare noi pe Calea Dorobanţilor

Consilierii locali vor dezbate în şedinţa de joi un proiect de hotărâre prin care clujenii de pe Calea Dorobanţilor vor primi 32 de locuri noi de parcare.

Gurzău: „Guvernul Ponta trebuie disponibilizat“

Deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău, se declară dezamăgit de modul în care Guvernul Ponta înţelege să guverneze România, „căpuşând“ bugetul de stat prin zecile de companii care au pierderi uriaşe sau obţin profituri mult diminuate, din cauza controlului politic al USL.

UPDATE: Ponta l-a demis pe Valentin Preda din postul de secretar de stat

UPDATE: Decizia de eliberare din funcţie a lui Valentin Preda a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia privind eliberarea din funcţie a secretarului de stat din Ministerul Transporturilor Răducu Valentin Preda, semnată de premierul Victor Ponta, a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

Victor Ponta: nu se recalculează pensiile speciale

Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la începutul şedinţei de guvern, că pensiile speciale nu vor fi recalculate, dar că vor fi îndreptate greşelile comise în cazuri punctuale.