monitorulcj.ro Menu

PDL cere USL să nu izoleze Clujul

Democrat liberalii de la Cluj cer USL să nu adopte din nou strategia din perioada 2000-2004 de izolare a Clujului, „izolare evidentă“ în proiectul  bugetului naţional.

Mic-dejunul parlamentarilor de la hotel, tăiat. Se cheltuia 1 MILION DE EURO

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, luni, că au existat foarte multe cheltuieli care au fost tăiate din bugetul Parlamentului, el arătând că s-a tăiat suma de un milion de euro care în trecut se cheltuia doar pentru mic-dejunul parlamentarilor cazaţi la hotel.

Blaga: „Nu susţinem sub nicio formă întărirea imunităţii parlamentare“

Partidul Democrat Liberal va exprima un punct de vedere comun al grupurilor sale parlamentare cu privire la proiectul de modificare a statutului deputaţilor şi senatorilor după o întâlnire a aleşilor democrat-liberali care va avea loc luni, la ora 16,00, la Parlament, a declarat liderul PDL, Vasile Blaga, potrivit căruia partidul nu susţine o procedură care să conducă la întărirea imunităţii parlamentare, potrivit realitatea.net.