monitorulcj.ro Menu

Comisia Juridică a Camerei a avizat cererea de arestare a lui Ion Stan

Comisa Juridică a Camerei a avizat pozitiv, cu nouă voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", cererea justiţiei privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă. Preşedintele Comisiei, deputatul PDL Daniel Buda, a făcut acest anunţ. El a cerut, de asemenea, grupului PSD să se reunească de urgenţă pentru a emite un punct de vedere pe tema cererii în cazul Stan.

Proiect de lege privind retrocedarea bunurilor naţionalizate de regimul comunist

Reprezentanţii UDMR vor elabora un proiect de lege care să reglementeze situaţia retrocedării bunurilor naţionalizate în timpul comunismului, acesta urmând să prevadă restituirea în natură a acestor bunuri în cazul în care este posibil, dar şi termene concrete privind acordarea despăgubirilor.

Traian Băsescu a avut o videoconferinţă cu militarii din Afganistan

Preşedintele Traian Băsescu a avut sâmbătă de la ora 14,00 o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatrele de operaţii din Afganistan şi militarii de pe Fregata „Regele Ferdinand” din Golful Aden, informează Administraţia Prezidenţială.