monitorulcj.ro Menu

Lista finală a candidaţilor la alegerile parlamentare

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj a publicat miercuri, lista finală a candidaţilor la alegerile parlamentare. Marţi a fost ultima zi în care partidele politice şi-au putut depune, la BEJ listele cu candidaţii pentru scrutinul din 9 decembrie.

Daniel Buda: „Senatul României se descalifică“

Preşedintele Comisiei Juridice, de Disciplină şi Imunităţi, deputatul Daniel Buda, cataloghează drept iresponsabil votul Senatului României prin care s-a refuzat punerea în aplicare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul senatorului PNL Mircea Diaconu, „un excelent actor de altfel“, care, fiind declarat incompatibil, trebuia să piardă mandatul de parlamentar.