monitorulcj.ro Menu

Boc: Cine vorbeşte de al doilea referendum nu cunoaşte textul Constituţiei

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc consideră că propunerea lui Eugen Nicolăescu de organizare a unui al doilea tur de scrutin al referendumului pentru demiterea preşedintelui este neconstituţională, în condiţiile în care textul Constituţiei spune clar că se organizează un singur referendum, nu două.

Boc: „Rezultatul este tranşat din punct de vedere juridic şi constituţional“

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a precizat ieri, înainte de decizia CCR privind referendumul şi după anunţul Biroului Electoral Central privind rezultatele finale că acesta este invalidat, pentru că la vot nu s-au prezentat 50% plus unu din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Blaga roagă USL să respecte legile și Constituția „măcar în al 12-lea ceas”

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a făcut marţi apel la USL să respecte, ''în al 12-lea ceas'', legile şi Constituţia, în ceea ce priveşte recunoaşterea rezultatelor referendumului din 29 iulie şi a calificat drept ''puerile'' argumentele în baza cărora PSD şi PNL ar urma să sesizeze Curtea Constituţională, şi anume boicotarea scrutinului şi numărul celor înscrişi pe listele de alegători.