monitorulcj.ro Menu

UDMR șantajează Coaliția cu aplicarea Legii Educației

Vicepremierul Marko Bela a declarat sâmbătă, de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că nu poate fi de acord ca Legea Educaţiei să fie aplicată doar parţial, cum se întâmplă la UMF Târgu Mureş, şi că în următoarele săptămâni ori se rezolvă această problemă, ori se va vedea dacă UDMR continuă cu acest Guvern.

PC are candidat la Câmpia Turzii. PSD şi PNL susțin un altul

Liderul Partidului Conservator Cluj, Şerban Rădulescu, acuză PSD şi PNL că ignoră propunerile conservatorilor în stabilirea candidaţilor la alegerile locale, cum de altfel, „ne-au obişnuit, de la începutul negocierilor“.

Consiliul Judeţean Cluj are un nou consilier

Consiliul Judeţean Cluj are, începând de vineri, un nou consilier judeţean. Cosmin Todea (foto) este reprezentantul comunei Floreşti şi îl va înlocui pe Darius Pintilie care a demisionat în cursul acestei săptămâni.

Mii de falşi revoluţionari îşi vor pierde drepturile

Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda a declarat vineri că, datorită modificărilor aduse Legii Recunoştinţei, mulţi dintre falşii revoluţionari vor fi sancţionaţi.

Băsescu dă un an din mandat pentru Parlamentul unicameral

Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a declarat pentru Ziare.com că președintele Traian Băsescu ar fi dispus să plece de la Cotroceni cu un an mai repede, dacă Opoziția acceptă modificarea Constituției.