monitorulcj.ro Menu

Liste comune PSD, PNL, PC la alegerile locale din 2012

Preşedinţii partidelor membre ale Uniunii Social Liberale (USL) Cluj, Remus Lăpuşan (PSD), Marius Nicoară (PNL) şi Şerban Rădulescu (PC) au semnat ieri, la Cluj-Napoca, un protocol de colaborare în baza căruia vor fi constituite comisii paritare de lucru ce vor lucra la elaborarea strategiei comune pentru alegerile din 2012, unde cele trei formaţiuni vor avea candidaţi comuni.

Vass explică motivele creşterii sau scăderii bugetelor unor ministere

Administraţia Prezidenţială va primi în 2012 un buget mai mare cu 184.000 de euro faţă de 2011, justificat de acordarea de medalii şi de lucrările la Muzeul Cotroceni, iar la Secretariatul General al Guvernului diminuarea bugetului e cauzată de scăderea sumelor pentru reabilitarea Palatului Victoria.

Investiţiile publice cresc cu 2,4 miliarde lei în 2012

Cheltuielile bugetare pentru investiţii vor creşte în 2012 cu 2,4 miliarde de lei, de la 35,4 miliarde lei la 37,8 miliarde lei, urmând să ajungă la 6,5% din PIB faţă de 6,45 din PIB în 2011, potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), citat de Agerpres.

Colegiul Director al PDL se întruneşte la Vila Lac

Colegiul Director al PDL, constituit din membrii Biroului Permanent Naţional şi preşedinţii organizaţiilor judeţene, va avea o întâlnire de lucru duminică, începând cu ora 17, la complexul Vila Lac, a confirmat, pentru Agerpres, deputatul Alin Popoviciu.

Mircea Geoană, la „judecata” Comisiei de Integritate

Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD) Mircea Geoană va fi supus, duminică, „judecăţii” Comisiei de Arbitraj şi Integritate a partidului, pentru faptul că nu acceptă să fie schimbat de la preşedinţia Senatului cu colegul său Titus Corlăţean, aşa cum a decis Biroul Permanent Naţional (BPN) al social-democraţilor.

Franks (FMI): Pensiile şi salariile ar putea creşte în a doua parte a anului 2012

Pensiile şi salariile din România ar putea avea o creştere modestă, în a doua parte a anului 2012, de 3-4%, dacă situaţia economică o va permite, a declarat, duminică, la un post privat de televiziune, şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, citat de Agerpres.

Guvernul va demara „programul de verificare a veniturilor și averilor mari”

Guvernul va începe anul viitor un „program de verificare a persoanelor cu venituri/averi mari” şi va derula acţiuni de control în cazul persoanelor fizice care au efectuat tranzacţii imobiliare în perioada 2006-2008, ca măsuri de combatere a evaziunii fiscale, relevă un document guvernamental.Controlul comerţului electronic, pentru identificarea „riscului fiscal” de nedeclarare a calităţii de comerciant de către persoanele fizice şi juridice, creşterea numărului de acţiuni ale echipelor mobile prin prezenţa mai activă în teren şi prin efectuarea controalelor în trafic, dezvoltarea aplicaţiei informatice de monitorizare a mişcărilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize, inclusiv a mişcărilor intracomunitare cu accize plătite în statul membru de expediţie, sunt alte măsuri pregătite de Guvern pentru combaterea evaziunii fiscale.În primăvara anului trecut, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a iniţiat mai multe controale la persoanele fizice care au realizat tranzacţii imobiliare cu terenuri construibile şi construcţii noi în perioada 2006-2008, fiind verificate atunci 7.145 persoane cu 85.442 tranzacţii în valoare totală de 14,88 miliarde lei.Şeful ANAF, Sorin Blejnar, a declarat atunci agenţiei MEDIAFAX că acţiunea nu este îndreptată împotriva acelor persoane fizice care au achiziţionat în calitate de cumpărători de bună credinţă imobile noi, ci către persoanele care au acţionat astfel în mod deliberat şi constant, vânzând imobile în scop comercial fără a plăti TVA.Persoanele fizice care vând terenuri construibile şi construcţii noi cu caracter de continuitate au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA şi trebuie să achite taxa pe valoarea adăugată la bugetul de stat aferentă livrărilor.Persoanele care efectuează tranzacţii imobiliare în scop personal sunt însă scutite de plata TVA, iar această facilitate a fost utilizată de numeroşi dezvoltatori care au înregistrat tranzacţiile în nume personal şi nu prin intermediul unor firme. Fiscul consideră însă că dovedirea unor acte de comerţ derulate de o persoană fizică implică automat că acesta este plătitor de TVA şi nu se mai poate aplica scutirea de taxă.Tot pentru combaterea evaziunii fiscale, Guvernul a decis, la sfârşitul anului trecut, că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.Guvernul a aprobat normele de verificare a marilor averi şi a susţinut că procedurile vor fi aplicate din acest an, fără însă ca până în prezent să existe rezultate concrete.