monitorulcj.ro Menu

Băsescu vrea vot uninominal într-un singur tur

Preşedintele Traian Băsescu insistă pentru votul uninominal într-un singur tur, pentru că este modul corect prin care un electorat îşi poate selecta aleşii, adăugând că în ceea ce priveşte comasarea alegerilor nu este un suporter, dar este de acord dacă ea este justificată de ceva, cum ar fi reorganizarea administrativă.

Primarul din Roşia Montană supărat pe Monica Macovei

Neplăcut surpins de afirmaţiile europarlamentarului PDL, Monica Macovei, în ceea ce priveşte exploatarea minieră, primarul Roşiei Montana, Eugen Furdui, îi adresează public invitaţia de a cunoaşte realitatea din localitate.

Lăzăroiu demis din funcţia de Ministru la Ministerul Muncii

În temeiul articolului 85 alin. 2 din Constituţia României, premierul Emil Boc a înaintat Preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a domnului Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Băsescu reproşează BM că a tăcut cu privire la Bechtel

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la întâlnirea de la Washington cu reprezentanţii comunităţii româneşti, răspunzând unei întrebări privind Bechtel, că Banca Mondială ar fi trebuit să recomande României să nu facă acest contract.

Staţiile de transfer pentru deşeuri au intrat în procedura de licitaţie

Consiliul Judeţean Cluj a trimis spre publicare pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) documentaţia de atribuire a contractului de lucrări pentru „construcţia a trei staţii de transfer în judeţul Cluj”, parte a proiectului privind noul sistem de management al deşeurilor.

Sens unic pe Virgil Fulicea

Începând de ieri, Primăria Cluj-Napoca a instituit un nou sens unic de circulaţie în zona centrală.