Sănătate
Numărul deceselor cauzate de cancer în România sunt peste media din Europa
Rata deceselor cauzate de cancer în România este de 388 de cazuri la suta de mii de locuitori, peste media europeană de 352 de cazuri, conform Jurnalului European de Cancer, iar zeci de medicamente oncologice de ultimă generație nu sunt disponibile încă pacienților din România, potrivit asociației de profil.
Reprezentanții Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) arată că statisticile Jurnalului European de Cancer înseamnă creșterea de două ori a numărului de decese în România comparativ cu anul 2009, când se înregistrau 182 de cazuri la suta de mii de locuitori.
"Deși sunt cifre îngrijorătoare, acestea nu trebuie să ne surprindă, întrucât problemele cu care se confruntă bolnavii de cancer și-au găsit puține soluții în ultimii ani. Datele arată ca, în cazul pacienților cu cancer la sân, în aproximativ 70% din cazuri celulele canceroase se răspândesc la nivelul oaselor. În cazul pacienților cu cancer de prostată în stadiu avansat, riscul este de peste 90%. Pe lista de așteptare se află medicamente inovatoare, rezultate a biotehnologiei de vârf care previn fracturile, compresia măduvei spinării sau nevoia de radiații la nivel osos în cazul acestor pacienți cu metastaze osoase.
Deși acestea sunt disponibile în regim compensat de mai mulți ani în statele europene, nu sunt disponibile și pacienților români. Situația este similară pentru toate celelalte 25 de medicamente care se află în așteptare", a afirmat directorul ARPIM, Oana Martha Igrișan, într-un comunicat de presă remis marți Agerpres.
Potrivit medicului oncolog Alexandru Eniu de la Institutul de Cancer "Ion Chiricuță" din Cluj-Napoca, dacă este depistat la timp, diagnosticat corespunzător și tratat cu cele mai bune opțiuni, cancerul poate fi vindecat complet sau cel puțin transformat dintr-o boală cu un deznodământ fatal rapid într-o boală cronică.
"Situația era cu totul alta cu ani în urmă. Spre exemplu, acum 10 ani, speranța de viață a unei paciente diagnosticate cu cancer la sân în stadiul metastatic era limitată. Astăzi, datorită investițiilor în campanii de educare și informare și mai ales datorită terapiilor de ultimă generație, avem cu toții paciente ce trăiesc cu boala metastatică, cu o calitate bună a vieții, mulți ani de zile", a afirmat medicul.