monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Record mondial la Cluj: 246 tumori scoase dintr-un singur plămân

Echipa de chirurgi de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca a stabilit, luni, un record mondial: au eliminat 246 tumori dintr-un singur plămân.

Foto arhiva

Echipa de specialişti condusă de doctorul Dan Nicolau, şeful secţiei de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca a realizat intervenţia cu ajutorul unui echipament laser pus în funcţiune în urmă cu câteva săptămâni la spitalul clujean. Aparatul a fost achiziţionat de Consiliul Judeţean Cluj.

Pacientul căruia i-au fost scoase 246 de tumori dintr-un singur plămân are 77 de ani şi este din Întorsura Buzăului. “Astăzi am stabilit un record mondial: 246 de tumori dintr-un plămân. Vechiul record aparţine prof. Rolle din Germania. Totul a fost posibil datorită unei investiţii raţionale făcute de Consiliul Judeţean Cluj prin implicarea directă a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu”, a spus Dan Nicolau.