monitorulcj.ro Menu
Sănătate

DSP Cluj: nicio persoană nu a fost diagnosticată cu toxiinfecţie alimentară

În urma scandalului cu carnea alterată din ultimele zile, în Cluj-Napoca, nicio persoană NU a ajuns la spital suferind de toxiinfecţie alimentară.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, dr. Dorina Duma, a declarat pentru Monitorul de Cluj că: “în urma scandalului mediatic cu carnea alternată, în judeţul Cluj, NU a fost înregistrată nicio situaţie cum că o persoană a suferit de toxiinfecţie alimentară, nicio sesizare şi nici în urma controalelor pe care le-am făcut nu am constatat acest lucru”.

Reamintim faptul că în urma unei acţiuni DIICOT, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a făcut mai multe controale la depozitele de carne, din Bucureşti şi din judeţele Iaşi, Bistriţa-Năsăud şi Cluj. În urma acţiunii, aproape 230 de tone de carne şi produse din carne, între care şi marfă expirată din noiembrie 2013, au fost retrase de pe piaţă.