monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Postul France 2 critică Universitatea de Medicină din Cluj. Studenții care învață în România, acuzați că ar fi slab pregătiți

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Cluj este în mijlocul unui scandal, în urma unui reportaj difuzat recent de televiziunea publică France 2.

Potrivit jurnaliștilor străini, studenții francezi care învață la noi ar fi slab pregătiți și odată întorși în țara lor nu ar face față, potrivit știrileprotv.ro.

''Este o știre total eronată'', spun cei vizați, care consideră că sistemul de învățământ de aici este destul de greu, cu profesori cu experiență și foarte bine pregătiți. În același timp sunt o mulțime de medici români care lucrează în clinicile și spitalele din Franța.


1.200 de tineri francezi învață la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, descrisă de jurnaliștii străini drept un ''El Dorado'' pentru viitori doctori și dentiști.

Studenții francezi văd România ca pe o a doua șansă. Examenul din țara lor este foarte dur și numai 10% dintre candidați reușesc. Aici însă sunt admiși doar cu un dosar, imediat după ce și-au luat Bacalaureatul. Un an îi costă 5.000 de euro.


Problema ridicată de jurnaliștii francezi este cea a pregătirii. În 2016, într-un spital de lângă Paris, 8 absolvenți de Medicină au fost suspendați pentru incompetență.

6 dintre ei veneau de la Cluj: 3 stagiari români și 3 francezi. Atunci coordonatorul regional al diplomelor de medicină generală trăgea un semnal de alarmă.


"Nu știau să citească un EKG. E totuși inacceptabil să nu poată interpreta o analiză de sânge elementară. Și mai ales unii diintre ei nu avuseseră niciodată ocazia să examineze un pacient."

La un alt spital, o șefă de secție a refuzat să valideze practica a patru licențiați francezi care au studiat în România.


Marie-Odille Lemaitre: "Nu identificau o anemie și alte lucruri simple în cazul vârstnicilor. Chestiuni de bază nu le erau cunoscute."

Aceste lucruri sunt însă contrazise de profesorii de la Universitatea de Medicină din Cluj, care vorbesc despre un paradox dacă stăm să ne uităm la numărul mare de medici care lucrează cu succes în străinătate.


Prof. Alexandru Georgescu, șef Clinică de Chirurgie Plastică la Spitalul de Recuperare Cluj: "Ca să putem judeca trebuie să punem în cântar nu numai ce le-am oferit noi, ci ce au fost ei dispuși să asimileze din ce le-am oferit noi. Pentru că atâta timp un român care s-a format să fie educat în sistemul clujean sau românesc ajunge în străinătate și este primit cu brațele deschise și mai apoi lăudat."

Un tânăr francez, medic rezident la Spitalul de Recuperare din Cluj, spune că a încercat să facă stagii de pregătire în Franța, dar a fost respins pe motiv că ar fi învățat în România.

Decker Joschka, medic rezident: "De exemplu, personal, pentru stagiul de vară, în anul doi, mi-a fost refuzat în Franta pentru că am făcut pregătire la Cluj. Au impresia că am ocolit sistemul din Franța, care este foarte selectiv."

Cei din conducerea Universității de Medicină și Farmacie din Cluj au declarat că se vor reuni astăzi și vor stabili ce măsuri ar trebui luate.