monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Ministerul Sănătăţii va plăti tratamentul reacţiilor adverse ale vaccinării

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, a declarat că ministerul îşi va asuma tratamentul reacţiilor adverse ale vaccinării. Pe de altă parte, medicii de familie susţin că ar trebui să se explice şi cine îşi asumă răspunderea pentru lipsa vaccinurilor din ultimele luni.

"În draftul proiectului există obligativităţi pentru toată lumea de sus până jos, inclusiv pentru Ministerul Sănătăţii şi am spus că ministerul işi asumă tratamentul reacţiilor vaccinale. Medicii de familie trebuie să-şi facă treaba, pus şi simplu. Există eventuale contraindicaţii, iar în acel moment, medicul de familie, care cunoaşte cel mai bine copilul, poate retrage vaccinarea. Importantă este informarea părintelui pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză. Momentan nu avem incluse sancţiunile, dar e este posibil să apără în urma dezbaterilor", a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Medicii de familie susţin că proiectul legii vaccinării nu explică ce se întâmplă dacă spitalele nu au flux de vaccin.


"Se discută foarte puţin despre condiţiile concrete în care ministerul trebuie să răspundă despre faptul că în ultimele cinci luni noi nu am avut vaccin. Niciunde nu scrie ce se întâmplă dacă noi nu avem flux de vaccin. Ce se întâmplă şi cu celelalte responsabilităţi ale noastre pentru că noi răspundem şi faţă de casa de asigurări, direcţiei de sănătate publică. Este multă birocraţie care cade tot în capul medicului de familie. Transportul este lăsat în seama medicului de familie, care trebuie să indice unde, DSP-ul, ministerul trebuie să aibă maşini de transport cu care să îmi aducă vaccinul la cabinet. Copiii din şcoală ne-au fost repartizaţi nouă pentru vaccinare, iar într-o clasă pot fi 40 de copii care aparţin la 40 de medici de familie. Cum se vaccinează aceşti copii astfel încât toţi să fie acoperiţi vaccinal? Revigorarea reţelei de medicină şcolară este o obligativitatea pentru Ministerul Sănătăţii şi nu de pus în cârca medicului de familie. Peste 70% dintre copii vin bolnavi când vin prima data la vaccinare", spune Valeria Herdea, medic de familie

Asociaţiile de pacienţi susţin că este necesar să existe sancţiuni şi, de asemenea, ca statul să îşi asume responsabilitatea în cazul reacţiilor adverse.


"Reacţiile apar pentru că nu avem instrumentele necesare pentru consultarea pacientului înainte de vaccinare. Nu avem tehnologiile necesare pentru depistarea precoce a anumitor boli, chiar şi la nou-născuţi, atunci, statul e bine să îşi asume. Medicul neonatolog sau medicul de familie, este bine să oprească vaccinarea pe moment pentru că pacientul are de exemplu o infecţie. Legea trebuie făcută astfel încât să existe norme şi protocoale pentru că medicul să fie acoperit de malpraxis. În ceea ce priveşte sancţionarea părinţilor, sancţiunile trebuie să vină pe nişte etape. Legea trebuie să permită să se facă educaţie şi informare corectă. Nu suntem de acord ca părintele să decidă în totalitate dacă copilul trebuie vaccinat sau nu", a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei de Pacienţi.

Ministerul Sănătăţii a pus, marţi, în dezbatere publică, noul proiect al legii vaccinării, Florian Bodog precizând că părinţii sau tutorii care refuză vaccinarea copiilor o fac pe propria răspundere, iar a nu vaccina copilul este sinonim cu rele tratamente aplicate minorului.