Sănătate
Amenzi URIAŞE pentru părinţii care refuză INFORMAREA, nu vaccinarea. Cum se stabileşte dacă un părinte se documentează sau nu
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că, în proiectul legii vacinării, sunt prevăzute sancţiuni de până la 10.000 de lei pentru părinţii care refuză să participe la acţiunea de informare, nu pentru cei care refuză imunizarea copiilor.
"Sunt şi amenzi de zece mii de lei, dar sunt pentru părinţii care refuză să participe la acţiunea de informare, nu pentru cei care refuză vaccinarea. Sancţiunile privesc atât ministrul, cât şi funcţionarii din minister, Direcţii de Sănătate publică, absolut tot lanţul de vaccinare, iar ceea ce s-a vehiculat în presă cu privire la faptul că părinţii vor fi amendaţi pentru faptul că nu-şi vaccinează copii este inexact. Părinţii vor fi amendaţi în situaţia în care refuză să participe la întâlnirea cu grupul de lucru, refuză să participe la întâlnirea cu medicul de familie pentru a fi informaţi despre vaccinuri. Practic, părintele are dreptul să refuze dar îşi asumă toată responsabilitatea", a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.
Întrebat despre posibilitatea ca părinţii care refuză să-şi imunizeze copiii să fie decăzuţi din drepturile părinteşti, Florian Bodog a spus: "Nu scrie în proiect, este o decizie pe care statul român o poate lua de la caz la caz".
"Sunt diferite cuantumuri de amenzi. Proiectul a intrat deja de săptămâna trecută în format electronic pentru avizare interministerială, astăzi a plecat în format scris la toate ministerele şi va fi făcut public", a adăugat Bodog.
Premierul Mihai Tudose a declarat vineri că i-a solicitat ministrului Sănătăţii Florian Bodog "să folosească bisturiul" în problema legată de vaccinare, afirmând că până acum au fost aşteptate "măsuri făcute la solicitări blânde".
"Am aşteptat o lună de zile măsuri făcute doar la solicitări blânde. I-am solicitat domnului ministru să înceapă să folosească bisturiul. A început, am văzut, doar că vom trece la etapa următoare, dacă lucrurile nu funcţionează, mergem pe lanţ în sus. Nu ne permitem să ne jucăm cu aşa ceva", a declarat premierul Mihai Tudose.
"După ce au ajuns în toată ţara (n.r vaccinurile), atunci când au ajuns, nu toată lumea din sistemul de sănătate publică s-a preocupat suficient de bine să fie şi copiii vaccinaţi şi în ultimă speţă, au fost acei părinţi iresponsabili - şi îmi asum cuvântul - care, invocând diverse pretexte sau diverse convingeri, au considerat copiii lor nu trebuie vaccinaţi", a mai spus premierul. Mediafax