De ce ajung copiii la psiholog? Psiholog clujean: „Părinții din România sunt reticenți față de terapie”

Rolul psihologului în viața copilului este încă un subiect greu de abordat printre părinții români și atunci, de cele mai multe ori cei mici ajung la psiholog când problemele sunt mai greu de rezolvat sau în cazul în care sunt sfătuiți de profesori sau consilieri școlari. „Copilul meu nu este nebun încât să aibă nevoie de psiholog” este o replică foarte des întâlnită. Semnele sunt acolo, însă în lipsa unei informări corecte, părinții nu știu să le vadă și nu știu cum să acționeze. Când în final ajung în cabinetul terapeutului, problemele copiilor sunt foarte vizibile: un randament școlar scăzutm, agresivitate, lipsă de comunicare, nu se pot adapta mediului, nu se pot concentra.

Semnele depresiei pe diferite categorii de vârste

Una dintre cele mai des întâlnite probleme cu care se confruntă psihologii este depresia la copii și adolescenți, însă prea puține persoane știu că depresia poate să apară chiar și la sugari în cazul în care nu li se oferă suficient de multă afecțiune.

„Una din cele mai des întâlnite probleme de care ne batem este depresia la copii și la adolescenți. Multă vreme se credea că sugarii nu fac depresie. Ultimele studii arată că avem depresii la sugari care se manifestă prin letargie, scădere în greutate, iritabilitate, tulburări de creștere. Ne-am gândi că poate fi vorba despre o boală, dar de fapt cauza este de cele mai multe ori privarea de afecțiune din partea părinților sau absența mamei pe o perioadă îndelungată”, a explicat psihologul Mariana Munte.

Există depresie la copilul de 2-4 ani care nu are limbajul încă bine dezvoltat și atunci se manifestă prin agresivitate.

La copiii de 5-8 ani, cea mai frecventă formă de manifestare este somatizarea. Acolo avem o întreagă pleiadă de simptomatologie clinică care începe de la așa numitele dureri de burtă, care maschează în special sentimentul de insecuritate și nevoia intensă de afectivitate.

În perioada 9-12 ani putem vorbi despre izolare, apatie, comunicare redusă, scăderea interesului pentru activități plăcute și mai ales scăderea randamentului școlar. De cele mai multe ori acesta este momentul în care părinții realizează că cel mic are într-adevăr o problemă.

Depresia la adolescenți

În momentul în care copilul ajunge adolescent, semnele depresiei sunt mai evidente și în ceea ce privește simptomele este foarte asemănătoare cu cea a adultului: oboseală, iritabilitate, tulburări somatice, dispoziție tristă, stimă de sine scăzută.

„Cauzele depresiei la adolescenți sunt multiple, dar apariția simptomelor pot fi determinate de un cumul de cauze ca la adulți. Contextul familial este primul lucru la care noi ne gândim și spre care ne îndreptăm atunci când copiii ajung în cabinetul nostru. Poate fi un factor determinant pentru apariție, dar poate fi și un factor determinant pentru menținerea depresiei dacă nu producem acolo schimbări. Este vorba și de stilul parental. Spre exemplu, părinții indisponibili emoțional, reci, critici, care pun accentul pe performanța școlară în detrimentul efortului sau progresului copiilor este un factor foarte des întâlnit în practica noastră. Dar putem vorbi și despre părinții hiper-protectivi. Aceștia nu permit copilului anumite activități care nu sunt sub controlul lor. Copiii se dezvoltă prin experiență și experiment, prin explorarea mediului. Sunt cele două extreme care determină depresia în adolescență”, a spus Mariana Munte.

Prea mult timp petrecut în fața calculatorului, semn al depresiei

De-a lungul carierei sale, Mariana Munte a observat o legătură între timpul petrecut cu jocurile pe calculator și depresie.

„O bună parte din adolescenți folosesc calculatorul atunci când se simt abandonați de familie sau petrec mult timp singuri acasă. Își obțin senzația de satisfacție pe care nu sunt capabili să o obțină în alt mod. Prin distragerea atenției își creează o falsă senzație de securitate, control și intimitate. Se simt adesea devalorizați și își caută valorizarea în jocuri. Este o legătură directă și ar putea fi un simptom pe care părinții s-ar putea să nu îl observe”, a explicat psihologul.

Rolul terapetului în familie

Rolul terapeutului este de a-l învăța pe copil să comunice, dar să și învețe membrii familiei să se ajute reciproc, să evolueze împreună, să devină un întreg ca familie.

„Indiferent care este problema, dacă părinții aduc copiii la terapie cu inima deschisă și realizează ce înseamnă, șansa de reușită crește considerabil. Niciodată nu vei putea lucra doar cu copilul, fără să schimbi ceva în mediul în care se dezvoltă. De multe ori părinții vin la cabinetul nostru cu un sentiment de vinovăție și încearcă să găsească vinovați la rândul lor în jur, fie că este vorba de un partener, despre lipsa banilor, a timpului, despre colegi, școală. Mediul în care se dezvoltă va forma sănătatea atât emoțională cât și fizică. Mediul înconjurător este responsabil oarecum de prevenirea depresiilor: comunicarea eficientă, consilierea, psihologica membrilor familiei și în funcție de gravitate, tratamentul medicamentos la timp sunt lucruri importante”, a concluzionat Mariana Munte.