monitorulcj.ro Menu
Sănătate

De ce nu se depune finanţare pentru Spitalul Regional Cluj? Consiliul Judeţean abia a eliberat terenul din Floreşti

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că, dacă studiile de fezabilitate pentru spitalele regionale Cluj şi Craiova nu vor fi finalizate rapid, va fi depusă în prima fază la Comisia Europeană doar cererea de finanţare pentru spitalul de la Iaşi.

Sorina Pintea a spus, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că Spitalul regional de urgenţe de la Iaşi este "cel mai înaintat“ în privinţa documentaţiei, fiind terminate deja studiul de fezabilitate şi impactul de mediu.

"Pentru spitalul de la Iaşi urmează depunerea cererii de finanţare. Concomitent cu Iaşiul vor fi depuse şi cererile de finanţare pentru spitalele regionale Cluj şi Craiova. Aceste cereri se depun în intervalul martie-aprilie. Dacă studiile de fezabilitate pentru Cluj şi Craiova nu vor fi pregătite, atunci vom depune doar Iaşiul în prima fază", a precizat Sorina Pintea.


La o zi distanţă, un comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj anunţă că instituţia abia ce a finalizat lucrările de demolare pe terenul destinat realizării Spitalului Regional de Urgență

“Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de demolare ale clădirilor de pe terenul în suprafață de 14,4 hectare pe care l-a predat Ministerului Sănătății în vederea construirii Spitalului Regional de Urgență Cluj. Solicităm Guvernului să demareze în regim de urgență realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj și să înceapă lucrările de construcție. Constatăm cu regret că Guvernul nu a finalizat încă Studiul de Fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj. În acest exercițiu financiar, 2014-2020, nu este prevăzută nicio finanțare pentru acest obiectiv de maxim interes pentru întreaga Regiune de Nord-Vest a țării”, susţine preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.


Reamintim că în noiembrie 2018 forul judeţean a plătit peste 80.000 de euro să demoleze mai multe clădiri pentru a elibera amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență: magazii de muniție, cabine de comandă, șopron metalic, anexe, poligoane de tragere, turnuri de gardă, bazine de apă.

Consiliul Judeţean Cluj a solicitat să preia construirea Spitalului Regional de Urgenţă. Tișe a transmis Comisiei Europene o adresă oficială prin care solicită preluarea de către forul administrativ județean a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență de la Cluj.


Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că spitalul regional de la Cluj se va face de către Ministerul Sănătăţii cu fonduri prin Banca Mondială şi că a rămas surprinsă de declaraţiile făcute de conducerea Consiliului Judeţean Cluj, care “ar trebui să se ocupe de Spitalul de Pediatrie”.

Anul trecut, Guvernul PSD a marcat o ratare majoră în domeniul investițiilor: ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat că guvernul Dăncilă a decis etapizarea construcţiei celor trei spitale regionale (Iași, Cluj și Craiova) până după 2021, fără a da un termen clar de finalizare.


Construcția celor trei spitale a fost convenită de fostul premier Victor Ponta cu Comisia Europeană în 2014. În 2016, pe durata campaniei electorale, PSD și Liviu Dragnea au promis constant aceste obiective. Pe tot parcursul anilor 2017 și 2018, guvernele succesive PSD au ratat toate termenele asumate pentru depunerea documentațiilor, ajungându-se în situația ca suma alocată de UE, 150 de milioane de euro, să fie în pericol de pierdere.

Avertismentul privind pierderea fondurilor a venit chiar de la Corina Creţu, comisarul european pentru politică regională. Chiar la prima întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, în februarie 2018, Corina Creţu a criticat clar întârzierea în proiectul spitalelor regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova. Comisarul european atrăsese atenția în privința întârzierilor majore şi în mandatul Guvernului Tudose, după o întâlnire cu ministrul de atunci al Sănătăţii, Florian Bodog.


Proiectul de construire a unui spital regional de urgenţă a fost lansat în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj al liberalului Marius Nicoară, începând din 2004, fiind vorba de o unitate care să deservească judeţele din Regiunea de Nord-Vest.

Potrivit proiectului, viitorul Spital Regional de Urgenţă Cluj urma să aibă 1000 de paturi, 37 de secţii medicale şi să dispună de un heliport.

În 2011, în primul mandat la șefia Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe vedea finalizarea spitalului în cinci ani.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, dacă va fi construit vreodată, ar urma să fie pe un teren de 14 hectare în comuna Floreşti, de lângă Cluj-Napoca. Iniţial, Consiliul Judeţean Cluj a identificat un teren pentru acest spital în zona Câmpeneşti, aparţinând comunei Apahida, situată în estul municipiului Cluj-Napoca, dar proiectul nu a fost prins la finanţare din partea Guvernului, valoarea fiind estimată la 150 de milioane de euro.

După 2008, când s-a schimbat conducerea CJ Cluj, noul preşedinte al instituţiei Alin Tişe (PDL) a schimbat şi amplasamentul spitalului, în comuna Floreşti, situată în vestul municipiului Cluj-Napoca, dar lipsa finanţării guvernamentale a împiedicat şi de această dată începerea construirii Spitalului Regional de Urgenţă.