monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Un renumit profesor clujean admite: „Testarea mai multor vaccinuri COVID-19, în FAZA FINALĂ”

Un profesor născut la Cluj-Napoca și recunoscut pe plan mondial susține că testarea anumitor vaccinuri împotriva noului coronavirus se află în fază finală.

un-renumit-profesor-clujean-admite-testarea-mai-multor-vaccinuri-covid-19-in-faza-finala

Mihai G. Netea, născut la Cluj-Napoca, absolvent al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu”, afirmă că peste 100 de vaccinuri împotriva noului tip de coronavirus sunt în dezvoltare. Dintre acestea, până acum, doar opt au ajuns la stadiul de teste clinice, însă există motive de speranță pe viitor.

„Cred cu tărie că în viitorul foarte apropiat vom avea și vaccinul. L-am urmărit aseară (luni – n.r.) pe unul din alumni universității noastre, pe profesorul Mihai Netea, cercetător la Universitatea Radboud din Nijmegen, profesor de Biologie Experimentală. Spunea că este în fază finală testarea mai multor vaccinuri în SUA și la Oxford și înclin să îl cred pentru că este un savant renumit”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Cluj-Napoca, potrivit timponline.ro.


Omenirea trebuie să aștepte cel puțin un an pentru vaccinul împotriva COVID-19

Cu toate acestea, până vom avea un vaccin, va mai trece măcar un an, un an și jumătate, a recunoscut Mihai Netea, într-un interviu pentru rfi.ro. Din acest motiv, distanțarea fizică și izolarea rămân cele mai eficiente metode de luptă cu pandemia, este de părere unul dintre cei mai importanți cercetători din lume în domeniul imunologiei.

Medicul infecționist, profesor de medicină internă experimentală la universitatea din Regatul Țărilor de Jos, crede că marea problemă va fi producerea acestui vaccin pentru sute de milioane, iar apoi pentru miliarde de oameni. Până acum, vaccinurile care se testează în acest moment la oameni au fost declarate sigure la testele pe animale – asta ne dă speranță că ele vor fi sigure și la oameni, este optimist Mihai Netea.


Tratamentul cu plasmă are beneficii clare împotriva noului coronavirus

„Sper ca, pe lângă vaccin, să apară și un medicament care să poată să acționeze la nivelul țintelor terapeutice ale infecției cu SARS-CoV-2 și, chiar dacă nu va dispărea cu desăvârșire boala și nu o vom eradica, sperăm măcar să avem o armă împotriva ei. Până la urmă, medicamentele sunt arma cea mai eficace în lupta împotriva bolilor”, a spus și Anca Dana Buzoianu.

Rectorul UMF Cluj-Napoca a menționat că s-a mai încercat un tratament vechi, care s-a dovedit foarte eficient, și anume tratamentul cu plasmă, care conține concentrațiile crescute de anticorpi de la pacienții vindecați. „Acest tratament a arătat beneficii clare, însă nu e foarte ușor de obținut această plasmă în cantități suficiente pentru administrare”, a conchis ea.


CITEȘTE ȘI:

Care sunt cele mai eficiente medicamente împotriva COVID-19? Rectorul UMF Cluj-Napoca, despre „vedeta” în tratamentul pacienților