Sănătate
Ventilatoarele care salvează vieți. Zeci de aparate achiziționate de Spitalul Județean
Un număr de 31 de ventilatoare performante au fost achiziționate în acest an de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj.
„Pandemia de COVID-19 a scos în evidență importanța sectorului de Terapie Intensivă pentru îngrijirea pacientului critic, dar, în același timp, a punctat vulnerabilitățile sistemelor medicale, la nivel global”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a unității medicale.
Astfel, pentru a oferi cele mai bune îngrijiri pacienților critici, indiferent de natura patologiei (COVID sau non-COVID), Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a achiziționat, în acest an, 31 de ventilatoare performante.
Cele 31 de ventilatoare performante sunt în valoare cumulată de 3.400.000 lei, cu garanție full service de cinci ani, cu piese de schimb incluse. Dintre acestea, 26 au fost achiziționate cu finanțare alocată de Ministerul Sănătății, iar 5 au fost cumpărate din veniturile proprii ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca.
Cum funcționează ventilatoarele mecanice? Cum ajută pacienții cu probleme respiratorii?
Ventilatoarele mecanice sunt aparate de înaltă performanță, care preiau funcția mecanică de respirație, permit administrarea suplimentară de oxigen și efectuarea de aerosoli la pacientul critic care prezintă insuficiență respiratorie.
Pregătirea pentru situația epidemiologică generată de COVID-19 a impus identificarea tuturor resurselor de dotare materială și achiziționarea de aparate de ventilație mecanică într-un moment în care cererea depășea cu mult oferta disponibilă, susțin reprezentanții spitalului.
În contextul epidemiologic al pandemiei SARS-CoV-2, în multe țări, sistemele medicale au fost depășite prin numărul mare al bolnavilor care necesitau intubație orotraheală și ventilație mecanică invazivă raportat la numărul mare de aparate de ventilație mecanică.
Acolo au fost folosite toate resursele disponibile, fie ventilatoare mecanice de Terapie Intensivă, fie aparate de anestezie care dețin în structura lor ventilatoare, fie s-au construit rapid aparate extrem de simple din punct de vedere mecanic. Cu toate acestea, nici unul dintre dispozitivele simple mecanice nu poate suplini un ventilator de terapie intensivă de înaltă performanță.
53 de ventilatoare performante au fost achiziționate între 2013-2019
Pacienții critici cu COVID-19 prezintă afectare pulmonară severă ce necesită caracteristici de siguranță oferite numai de ventilatoarele performante, cum sunt monitorizarea fluxului, a presiunilor, a rezistenței circuitului de ventilator și a căii aeriene, dar și a complianței toraco-pulmonare.
Aceste ventilatoare permit monitorizarea atentă a patologiei și a complicațiilor asociate, identificând în dinamică statusul pacientului. În perioada 2013-2019, secțiile de Terapie Intensivă (inclusiv cele de Ierapie Intensivă neonatală) au fost dotate cu 53 de ventilatoare, din diferite surse de finanțare.
CITEȘTE ȘI: