monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Echipamente medicale de peste 250.000 de lei pentru Institutul de Urologie. FOTO

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal are noi aparate medicale de ultimă generație în valoare de peste 250.000 de lei.

echipamente-medicale-de-peste-250000-de-lei-pentru-institutul-de-urologie

 

 


Consiliul Județean Cluj a achiziționat noi aparate și echipamente medicale de ultimă generație pentru Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca.

„Calitatea actului medical și a serviciilor oferite pacienților ne preocupă în mod deosebit, motiv pentru care investițiile în spitalele clujene vor continua să reprezinte o prioritate absolută și a actualului mandat. Cu siguranță, noile dotări vor veni atât în sprijinul medicilor, facilitîndu-le munca, cât și în sprijinul pacienților, ajutându-i să depășească mai ușor procedurile sau intervențiile la care sunt supuși”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Valoarea noilor dotări, deja recepționate, este de 256.414 de lei. Banii special alocați din bugetul propriu al forului administrativ județean au fost utilizați pentru dotarea Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Ministerului Sănătății, cu un set litotritor endovezical, un ureteroscop flexibil cu două canale de lucru, un transductor biplan, transrectal, unul convex și unul liniar, o targă pentru transportul pacienților, trei telescoape și două seturi de uretrotomie.

CITEȘTE ȘI:


Peste 720.000 de lei investiți în renovarea Spitalului de Urgențe din Cluj-Napoca. FOTO

Masca, chiar te scapă de COVID19? Director medical Cluj: „Eu am două exemple concrete că m-a salvat”