Sănătate
76% dintre bolnavii de COVID19 au simptome și după 6 luni. Cherecheș: „Este mai frecvent la tineri și la formele ușoare”
O mare parte dintre bolnavii internați cu COVID19 prezintă simptome ale infecției și după 6 luni de la externare, a spus Răzvan Cherecheș, specialist clujean în sănătate publică și profesor la UBB.
Profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Răzvan Cherecheș, a anunțat pe Facebook că 76% dintre oamenii care au fost internați în spital pentru că erau infectați cu COVID19, încă au simptome similare afecțiunii respective.
Printre simptome se numără următoarele:
„76% din persoanele care au fost spitalizate pentru COVID mai au simptome după 6 luni:
- oboseală, dureri musculare
- probleme de somn, depresie, anxietate
- probleme respiratorii sau renale”, a scris expertul.
Multe persoane au fost monitorizate după externare pentru a vedea cum se comportă organismul după infectarea cu COVID-19. Specialistul clujean a menționat că, chiar dacă vârsta medie a persoanelor urmărite după externarea din spital a fost de 57 de ani, menținerea simptomelor pe o perioadă de mai multe luni de zile a fost cel mai frecvent întâlnită la tineri:
„Și nu are legătură cu severitatea simptomelor din timpul internării. Altfel spus - dacă ai fost internat(ă) cu COVID, ai șanse mari să mai ai simptome timp de luni de zile cu cât ești mai tânăr(ă) și cu cât ai avut simptome mai ușoare.”
Răzvan Cherecheș a tras și un semnal de alarmă, spunând că Ministerul Sănătății trebuie să fie mai atent la sindromul COVID-19 lung, care poate să dureze luni de zile.
CITEȘTE ȘI:
Sceptic față de vaccinul anti-COVID19? Cherecheș: „E normal. Până vă vine rândul vor fi mai multe informații disponibile”
Cherecheș : „Școlile vor funcționa pe mai multe scenarii și anul viitor, chiar dacă va exista un vaccin anti-COVID”