monitorulcj.ro Menu
Sănătate

12.582 de pacienți COVID-19, tratați în trei spitale din Cluj-Napoca. 97,64% rata de vindecare

Peste 12.000 de pacienți au fost tratați de COVID-19 în spitalele Consiliului Județean Cluj de la începutul pandemiei.

12.582 de pacienți COVID tratați în trei spitale din Cluj-Napoca. 97,64% rata de vindecare

 

 


După ce ieri au fost prezentate datele pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, astăzi au fost transmise oficial cifrele și de la alte două unități medicale care au îngrijit bolnavi de COVID-19.

În contextul împlinirii unui an de pandemie, la nivelul Consiliului Județean Cluj a fost analizată situația gestionării crizei sanitare de către cele trei spitale din subordine implicate în lupta cu COVID-19: Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul de Recuperare.


Astfel, în cele trei unități medicale au fost internați în total 12.582 de pacienți, rata medie de vindecare fiind de 97,64% iar durata medie de spitalizare de 8,73 zile.

Cum arată situația la Cluj după 1 an de pandemie

- La Spitalul de Boli Infecțioase au fost internați 9.744 de pacienți dintre care s-au vindecat 9.584. Durata medie de vindecare a fost de 7,32 zile.


- La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologiem „Leon Daniello" au fost internați 1.304 de pacienți dintre care s-au vindecat 1.211. Durata medie de vindecare a fost de 12 zile.

- La Spitalul Clinic de Recuperare au fost internați 1.534 de pacienți dintre care s-au vindecat 1.491 . Durata medie de vindecare a fost de 6,87 zile


Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Felicit pe această cale și mulțumesc, din nou, întregului personal implicat în tratarea celor mai grave cazuri de COVID din regiune. Ne-am alăturat încă de la început acestui efort greu de imaginat prin asigurarea de echipamente și aparatură medicală de ultimă generație iar cifrele vorbesc de la sine: 23,6 milioane de euro alocați de Consiliul Județean capitolului sănătate doar în anul 2020. Nu ne vom opri aici, sănătatea este cel mai de preț bun.”, a declarat Alin Tișe.