monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Clujenii trecuți prin ATI, indignați de PACIENTUL NERECUNOSCĂTOR care îi „spurcă“ pe medicii care i-au salvat viața

Clujenii sar în apărarea medicilor de la spitalul Clujana, care au primit acuzații grave de la un pacient nerecunoscător. Avocatul clujean Cristian Gîndac și antreprenorul Mircea Buteanu au mărturisit cum au fost tratați de aceeași medici când sufereau de o formă gravă de COVID-19.

Clujenii, indignați de PACIENTUL NERECUNOSCĂTOR care îi „spurcă“ pe medicii care i-au salvat viața

 

 


Avocatul Cristian Gîndac și Mircea Buteanu, patronul mai multor localuri din Cluj au mărturisit pe rețelele de socializare ce experiență au avut la spitalul Clujana, când sufereau de o formă gravă de COVID-19.

 


Prin relatarea celor întâmplate pe timpul spitalizării lor, cei doi clujeni au sărit în ajutorul medicilor, grav acuzați de un pacient nerecunoscător.

Deși i-au salvat viața, pacientul respectiv îi acuză pe medicii de la Spitalul Clujana că ar „omorî oameni”. Cristian Gîndac și Mircea Buteanu îi asigură pe clujeni că acei medici nu sunt „criminali”, ci eroi.


Bogdan Micu, directorul medical de la Clujana, infirmă acuzațiile aduse de acest pacient COVID-19 internat în stare gravă la unitatea pe care o conduce. În ultimele zile, pe internet s-au viralizat postările unui bărbat din Cluj care și-a pierdut mama din cauza infectării cu COVID-19 și care a fost la un pas să fie răpus și el de SARS-CoV-2, dar a fost salvat de medici. Pacientul îi consideră pe medicii spitalului criminali. Replica doctorilor: „I-am salvat viața“

Un avocat, internat la Clujana, ia apărarea medicilor

Cristian Gîndac, un avocat din Cluj-Napoca, a luat apărarea medicilor jingiți de pacientul nerecunoscător. El a tratat subiectul ironic, inițial, și a spus că medicii „criminali”, precum pacientul respectiv îi numea, nu au reușit să „îl omoare”.


În luna noiembrie, Gîndac a fost internat în spitalul Clujana, cu o formă severă de COVID-19 - plămânii îi erau 50% afectați. Avocatul clujean a reușit să treacă peste această boală cu ajutorul medicilor, după 8 zile de tratament, conform protocolului:

„O să încep prin a spune că în cursul lunii noiembrie, în urma contactării virusului SARS-COV-2, am fost internat în aceeași unitate de spital în care a fost și acest individ. Dar, spre deosebire de el, după 2 ani de avocatură, nu știam prea multe și mi-am dat acordul scris pentru a fi tratat de aceeași «criminali», fără să stau pe gânduri că voi fi legat de pat și mi se va da oxigen cu forța sau tratament cu Redemsivir, pentru că abia mai puteam respira, având în vedere faptul că aveam o afectare pulmonară de 50% pe CT.


Eu am sunat 4 zile la salvare până să ajung în spital mi s-a spus să urmez tratamentul dat de medicul de familie, pentru că salvarea dacă va veni, nu are ce tratament sa îmi administreze și dacă trebuie sa fiu transportat la spital, nu sunt locuri. Și nu știam cum să ajung mai repede la un spital.

Și da, aceiași «criminali» m-au conectat și pe mine la oxigen timp de 8 zile și mi-au administrat tratamentul conform protocolului. Și? Surpriză! Nu au reușit sa mă omoare așa cum își propun de altfel cu toți pacienții care vin în spital, nu doar cu mine. Pentru că toți au un singur scop, sa ne omoare pe toți, asta deja se știe de mult timp. Și dacă au dat greș «criminalii», pentru că da, unii sunt profesioniști și omoară tot ce prind, alții cu mai puțină experiență, mai scapă câte unul și se vindecă, așa cum a fost cazul meu”, a scris pe Facebook Cristian Gîndac.

Cristian Gândac: „Acești criminali sunt de fapt EROI”

După ce a finalizat tratamentul, Cristian Gîndac a ieșit din spital, a trecut cu bine peste boală și a reușit chiar să participe la un protest al avocaților după toate cele întâmplate, cu ajutorul medicilor:

Ce sa vezi? Am ieșit din spital, m-am prezentat la examenul de definitivat și l-am promovat. Apoi, împreună cu foarte mulți colegi din toată țara, am organizat un protest vizavi de modalitatea în care mai marii noștri au organizat examenul. Dar revenim. Toate acestea datorită acelorași «criminali»”, a adăugat avocatul.

Gîndac explică faptul că medicii care l-au tratat sunt de fapt niște eroi, nu criminali cum au fost numiți. Viața multor oameni, mai ales în pandemie, a fost salvată datorită lor.

Medicii muncesc zi și noapte pentru a salva pacienții de la moarte, cu toate că ajung chiar ei la momente de epuizare. Nu de mult timp, un tânăr care lucra pe secția COVID-19 s-a sinucis pentru că a ajuns la capătul puterilor. Din păcate, la final de zi, unii pacienți le „mulțumesc” medicilor prin jigniri și acuzații:

Acești «criminali» de fapt sunt niște EROI, cărora mulți dintre noi le datorăm viața, fără de care mulți dintre noi cel mai probabil nu am mai fi apucat ziua de azi. Au avut grijă și de mine, la fel cum au grijă de fiecare pacient, 24 de ore din 24, în permanență, la distanță de un buton. Oare acești oameni mai rezistă? Pe lângă faptul că mulți dintre ei sunt la capătul puterilor, unii se sinucid pentru că nu mai rezistă nici fizic, să muncească zi și noapte, dar nici psihic, să vadă zilnic oameni, tineri și bătrâni, cum se sting din cauza acestui virus. Oare câți dintre noi știm că ei, de când intră în tură până când ies, nu mănâncă, nu beau nici măcar apă?

Și în final, asta-i mulțumirea noastră față de eforturile lor de a ne salva?! Acesta e nivelul de educație și așa ne arătăm recunoștința față de eforturile lor neîntrerupte de a ne salva pe noi, pe toți cei care ajungem pe mâinile lor”, a mărturisit avocatul Gîndac.

Acuzațiile la adresa medicilor, un act de defăimare al unui pacient salvat de la moarte

Acuzațiile la adresa medicilor au pornit de la un pacient salvat de la moarte chiar de aceștia. Cristian Gîndac a explicat cum a pornit actul de defăimare la adresa personalului medical:

„Haideți să vedem cum a debutat tot acest demers de defăimare și înjosire lansat de o persoană care (mă abțin) are anumite stări antagonice la scurt timp, ceea ce mie unul îmi dă de gândit. O persoană cu un picior în groapă, afirmă niște lucruri pozitive despre medici, cum ar fi de exemplu că are încredere în ei. Când i se îmbunătățește starea, deja toată lumea vrea să îl ucidă și jignește, insultă și defăimează toți medicii care l-au tratat și îi denumește generic «criminali».”

Avocatul clujean le mulțumește din suflet medicilor de la spitalul Clujana care l-au salvat și transmite „calde salutări echipei medicale de la etajul 3”:

„Fără dar și poate, sunteți niște oameni dedicați, profesioniști, niște eroi în halate albe, care de multe ori încercați imposibilul pentru a ne salva pe noi, riscându-vă propriile vieți. Respect pentru voi, toți cei care aproape ați rămas fără viață personală pentru a ne trata pe noi! Calde salutări echipei medicale de la etajul 3! Vă mulțumesc încă o dată!

PS. Nu aplecați capul la asemenea afirmații și nu vă dați bătuți niciodată! Și dacă boala se vindecă în spital, dreptatea se face în justiție! Alături de voi până la capăt! PSS: Când nu mai sunt locuri în spitale, să ne gândim că asemenea personaje ne ocupă locurile”, a susținut avocatul.

„Revoltator a fost că cineva a răspândit acuzațiile pacientului”

Mircea Buteanu a vorbit despre experiența sa de la spitalul Clujana, despre care spune că a fost „excelentă”. Antreprenorul clujean a avut o formă gravă de COVID-19, iar personalul medical s-a „purtat cu profesionalism”.

Totodată, clujeanul a criticat modul în care o publicație a preluat postarea unui pacient care acuza medicii de la spitalul în care a fost internat că ar omorî pacienți.

Am fost internat și eu cu Covid - formă serveră, măști oxigen, plămâni serios afectați etc - la Spitalul Clujana. N-aș fi scris despre acest lucru, deși personalul medical s-a purtat foarte bine -  profesionalism, bunăvoință, mâncarea bună, curățenie excelentă. De ce n-aș fi scris? Pentru că mi s-a părut firesc să fie așa, iar recunoștința și aprecierile pentru personalul medical, supus unui efort și stres aproape incredibile, au tot fost deja destul pomenite. Dar, astăzi, am văzut pe un site de ştiri din Cluj o «știre» - o postare pe Facebook a unui individ tratat de Covid în spitalul Clujana în aceeași perioadă în care mă găseam și eu acolo - postare peste care respectivul site ar fi putut să sară sau, măcar, să o verifice. Dorința de click-uri, presupun, i-a determinat, să publice postarea care astfel a ajuns virală”, a scris Mircea Buteanu pe Facebook.

Buteanu a menționat și că modul în care presa a preluat informațiile a fost revoltător, nu neapărat actul pacientului respectiv de a vorbi astfel la adresa medicilor:

Nu postarea pe Facebook a individului respectiv mi s-a părut revoltătoare, mai ales că nivelul intelectual și starea mentală precare ale postacului erau vădite, ci faptul că cineva a răspândit o astfel de postare, otrăvind o atmosferă deja tensionată, plină de vești proaste, de oameni (pacienți și medici) aflați la limita maximă de suportabilitate. Acum, când situația este dramatică - eu am văzut-o cu ochii mei - și când e nevoie de încurajări și încredere în specialiști, de unire a eforturilor tuturor pentru a trece peste această perioadă, cum de cei care servesc publicul larg - mă refer la media - nu se alătură efortului general? E mare nevoie ca site-urile, televiziunile, media în general, să înțeleagă că ratingul sau numărul de click-uri sunt mult mai puțin importante decât numărul de morți, de vieți și destine distruse”, a mai menționat antreprenorul din Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Medic la Boli Infecțioase Cluj: „Am avut momente de frică și frustrare. Nu voi pleca urechea când ne numiți asasini”