monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Emil Boc: „Valul 4 vine dacă nu suntem vaccinați! Unele țări vor să facă vaccinul obligatoriu”

Experții vorbesc despre un val 4 al pandemiei, iar multe țări iau în considerare obligativitatea vaccinului. Emil Boc spune că este împotriva unei astfel de măsuri, dar susține că România are nevoie de o campanie de informare mai mare.

Emil Boc: „Valul 4 vine dacă nu suntem vaccinați! Unele țări vor să facă vaccinul obligatoriu”

 

 


Emil Boc a vorbit la o emisiune a unui post de radio local despre valul 4 al pandemiei de COVID-19, despre care se preconizează că ar veni în toamnă. 

 


Primarul nu neagă aceste discuții, dar spune că singurul mod de a evita valul 4 este vaccinarea și o campanie de vaccinare imensă.

Totodată, multe țări, chiar din Europa, își doresc ca vaccinul anti-COVID-19 să devină obligatorii, iar cetățenii să nu aibă acces la transportul public și în anumite locații dacă sunt nevaccinați:


„Eu sper și cred în înțelepciunea clujenilor de a se vaccina. Unele țări vorbesc deja de obligativitatea vaccinului - unii spun că nu se va mai intra nici în mall, autobuz, avion, niciunde dacă nu ești vaccinat. Eu încă nu aș ajunge acolo, dar aș face o companie uriașă de informare mai mare. Să vorbim mai mult despre vaccinare, doar așa putem să scăpăm de pandemia asta tâmpită. 

Democrațiile trec la nivelul următor. Ele spun că sănătatea publică are prioritate și în acest consens pot să spună că nu mergi undeva dacă nu ești vaccinat. Eu cred că și noi trebuie să facem o campanie mult mai mare și mult mai agresivă, dar nu numai din partea autorităților. Fiecare dintre noi. 


Valul 4 vine dacă nu suntem vaccinați. Sfatul meu nu este de a pune accent pe constrângeri, ci de a pune accent încă pe partea de convingere. Haideți să-i convingem pe oameni că aceasta este calea cea bună”, a spus Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:


Avertismentul lui Răzvan Cherecheș, după relaxarea restricțiilor: „Vom avea o scădere a ratei de vaccinare și un val 4 in toamnă”