Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, a declarat că ministerul îşi va asuma tratamentul reacţiilor adverse ale vaccinării. Pe de altă parte, medicii de familie susţin că ar trebui să se explice şi cine îşi asumă răspunderea pentru lipsa vaccinurilor din ultimele luni.
Frecvența cancerului la copii a fost cu 13% mai mare în anii 2000 față de anii '80, potrivit unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri, care atribuie creșterea unei mai bune detectări a bolii, dar și factorilor de mediu, informează AFP.
Managerul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Cluj, Horia Simu, a declarat, miercuri, că medicul care a intrat în atenţia procurorilor pentru luare de mită se afla în afara orelor de serviciu în momentul faptelor de care este acuzat.
Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească este asigurată în permanenţă în perioada Sărbătorilor Pascale 14 aprilie 2017 – 18 aprilie 2017 în toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice, potrivit unui comunicat remis de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj.
Focarele actualei epidemii de rujeolă au apărut în Bistriţa Năsăud, la graniţa cu Clujul, în comunităţi unde copiii nu figurează pe listele medicului de familie, ca urmare, sunt nevaccinaţi, se arata într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii de anul trecut.
Conducerea Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca spune, cu referire la reportajul realizat de jurnaliști ai televiziunii France 2 care prezintă nereușitele profesionale ale unor tineri rezidenți dintr-un spital francez, că aceia nu erau toți absolvenți ai universității.