monitorulcj.ro Menu
Sport

Marin Condescu, președintele Clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, adus la audieri

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost adus, miercuri, la Parchetul Tribunalului Gorj, pentru a fi audiat în dosarul în care a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu

Marin Condescu a fost adus din arestul Poliţiei Gorj la sediul Parchetului în jurul orei 11.15, el refuzând să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi, potrivit Mediafax.

El va fi audiat de procurori în dosarul în care a fost reţinut marţi seară, iar la finalul audierilor procurorii vor decide dacă vor formula propunere de arestare preventivă a acestuia.


De asemenea, miercuri dimineaţă la Parchetul Tribunalului Gorj a fost audiat, timp de aproximativ două ore, şi vicepreşedintele Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, liderul sindical Viorel Temelescu, care la finalul audierilor a fost dus din nou în arestul Poliţiei Gorj.

La sediul Parchetului Tribunalului Gorj s-a prezentat, miercuri, cu puţin timp înainte de aducerea lui Condescu, şi Mădălina Berbecel, parteneră de afaceri a acestuia.


Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost reţinut, marţi seară, sub acuzaţiile de înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare de bani.