monitorulcj.ro Menu
Sport

Condescu a demisionat de la Pandurii

Marin Condescu și-a anunțat retragerea din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al echipei Pandurii Târgu Jiu. Locul său va fi luat de Eugen Pârvulescu, actualul preşedinte executiv al gorjenilor.

„Aşa cum am promis, mă retrag din Consiliul de Administraţie, forţat de sindicatele care m-au trimis acolo. Consider că în zece ani de când sindicatele s-au implicat în activitatea echipei Pandurii, acestea şi-au făcut pe deplin datoria. Am luat o echipă din liga a treia şi am dus-o până în grupele Europa League, timp în care am dat inclusiv jucători în echipa naţională a României”, a declarat Condescu.

„Am toată încrederea în Eugen Pârvulescu. Este un bun profesionist şi ştie foarte bine echipa şi ce trebuie făcut aici pentru ca rezultatele să fie şi mai bune de acum încolo. El este propunerea noastră, a sindicatele, dar sper să fie preşedinte şi din partea celorlalţi membri din Consiliul de Administraţie şi din Adunarea Generală a Acţionarilor”, a adăugat Condescu, care este anchetat pentru înșelăciune, spălare de bani, fals și uz de fals.